Sănătate

BRAȘOV. Peste 1.100 de copii cu boli de sezon rece, într-o singură săptămână

 

În săptămâna 20-26 noiembrie, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, peste 1.800 de braşoveni au ajuns la medic din cauza „bolilor de sezon”, iar 105 dintre aceştia au avut nevoie de îngrijiri spitalizate. 1.523 de braşoveni (cu șase mai puțini decât în săptămâna anterioară) au avut infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), iar 25 dintre ei au fost internaţi în spital, cei mai afectaţi fiind copiii, cu vârste între 0 şi 14 ani – 1.008 cazuri, dintre care 20 au fost internaţi. Pe de altă parte, numărul braşovenilor care au ajuns la medic cu pneumonie a scăzut la 340 de cazuri, faţă de 406 în săptămâna anterioară, în număr aproape egal de copii și adulți. Şi numărul persoanelor internate cu această afecţiune a scăzut la 80, faţă de 100 în săptămâna 13-19 noiembrie. De asemenea, dacă în săptămâna anterioară erau două cazuri de gripă raportate, în săptămâna 20-26 noiembrie nu a fost înregistrat nici un caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button