BRAŞOV-CODLEA. Roxana Mînzatu şi-a deschis al treilea birou parlamentar
„Codlea este un municipiu important din Zona Metropolitană care nu a fost promovat și susținut suficient”, consedită deputatul Roxana Mînzatu, care și-a deschis acolo cel de-al treilea birou parlamentar, după cel din Brașov și din Bran.
„Am avut câteva audienţe chiar înainte de a deschide acest birou, cu tineri interesaţi de Startup Nation şi chiar am organizat în 2017 o întâlnire, în momentul în care programul acesta de finanţare se pregătea să fie lansat. Am avut discuţii şi cu reprezentanţii asociaţiilor culturale din oraş, aş vrea să mă implic cât pot, alături de autorităţile locale”, a declarat parlamentarul braşovean.
Potrivit sursei citate, un sprijin care ar trebui acordat din Parlament este cel pentru finanțarea unei ocolitoare care să scoată traficul greu din Codlea și să lase mai liber centrul istoric.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.