Sport

BRAȘOV. LIGA 4. DERBY. „Galben-negrilor” le-a lipsit precizia. Lucian Petre: „Am avut ocazii, dar nu am băgat mingea în poartă”; Mihai Stere: „Precizia e campioana de toamnă”

 

Așteptat cu mult interes sub Tâmpa, derby-ul Ligii 4 brașovene la fotbal, AS „SR” Brașov – Precizia Săcele, nu a rupt gura târgului. Doar în jur de 1.000 de oameni au luat loc în tribunele Stadionului „Tineretului”, dovadă că Brașovul este departe din acest punct de vedere de orașe precum Ploiești sau Galați.

Duelul primelor două clasate nu a fost unul spectaculos, iar în final tabela a arătat o remiză, 1-1, corectă în ansamblu. În prima repriză, în cele două tabere, frica de înfrângere a primat în duelul cu dorința de victorie. Precizia Săcele a venit pe „Tineretului” să nu piardă, iar antrenorul Mihai Stere și-a pus echipa bine din punct de vedere defensiv. În atac, însă, oaspeții nu au ajuns de multe ori în preajma careului lui Mutu. După o jumătate de oră tristă, au apărut și primele ocazii. Mai întâi, Damian a reluat modest cu capul o centrare bună a lui Vârlan. În minutul 41, Vârlan a centrat din nou ideal, însă Fânariu l-a imitat pe Damian. Chiar înainte de pauză, oaspeții au avut șansa lor, însă Mutu l-a blocat excelent pe Bilivilschi în situație de unu contra unu. Până la urmă, în minutul 69, gazdele au deschis scorul, Bodean, intrat pe teren în locul lui Fânariu cu doar cinci minute în urmă, marcând din pasa lui Damian. AS „SR” putea „închide” meciul, însă Damian a fost prea individualist în câteva rânduri, iar Vârlan a ratat incredibil, din careul mic, cu poarta goală în față. Finalul meciului a fost, însă, al săcelenilor, care puteau obține chiar victoria. După ce mingea centrată de Fekete a lovit transversala, în minutul 82, Bleambu, la rândul său venit din postura de rezervă, a restabilit egalitatea, după ce a fost servit ideal de veteranul Coman. Precizia putea da lovitura în minutul 90, când Coman a trimis în bară. De ramarcat și faptul că AS „SR” a cerut în trei rânduri lovitură de la 11 metri, din tribună, cel puțin la una dintre faze, părând că centralul Marian Barbu ar fi trebuit să dicteze penalty.

A fost 1-1, cele două grupări au încheiat turul la egalitate de puncte, 39, iar AS „SR” este campioana de toamnă la golaveraj. Totuși, managerul săcelenilor, Aurel Bărbuță, a anunțat că va depune un memoriu la AJF, întrucât în etapa a 14-a, în meciul câștigat de AS „SR” cu Voința Hurez, gazdele au folosit mai mulți jucători „pe fals”. Dacă AJF va omologa meciul cu 3-0 pentru brașoveni, atunci Precizia va ierna pe primul loc.

„Probabil, la început de drum, nu s-a gândit nimeni că vom fi aici la finalul turului. Totuși, pentru mine este o frustrare, întrucât am controlat meciul cu Săcele, ne-am creat multe ocazii de gol. Din păcate, nu am reușit să le concretizăm și legea nescrisă a fotbalului s-a aplicat. Vârlan cu poarta goală, Damian… Am abuzat de individualism. Îmbucurător este că, în fața unui adversat bun, am reușit să ajungem în situații clare de gol, dar nu am băgat mingea în poartă și am fost pedepsiți. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar este un arbitru care a fost delegat și în Liga 1 și ar fi trebuit să fie aproape de faze și să vadă. Suntem pe prima poziție, dar nu ne gândim că suntem favoriți la câștigarea campionatului. Lucrurile pot fi încurcate. Avem nevoie de întăriri în această iarnă, vrem să aducem 3-4 jucători, dar asta nu înseamnă că va pleca cineva. Nu ne-am propus să luăm de la Săcele, dacă doream o făceam în vară”, a declarat antrenorul „galben-negrilor”, Lucian Petre.

Mihai Stere, „principalul” săcelenilor, a comentat: „Am spus că AS «SR» este o echipă bună și a controlat jocul în prima repriză. După ce gazdele au marcat, am schimbat sistemul, am pus presiune și cred că rezultatul este unul care reflectă ce s-a întâmplat pe teren. Nu am venit să nu pierdem, ne-am dorit mai mult, dar atât am putut. Avem în echipă jucători tineri, născuți între anii 1996 și 1999. E greu. Ne trebuie timp. În retur vom arăta o altă față. Eu consider că Precizia este pe primul loc la finalul turului. La acel 17-0 pentru AS «SR» cu Hurez, la gazde am văzut jucători legitimați la alte formații. În mod normal, comisiile vor da 3-0 pentru «SR»”.

FOTO: Alexandra Moldovan


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button