Expres

CNSLR Frăția, înfrățire cu Guvernul. La BRAȘOV, „nu” în unanimitate grevei generale

 

Un mecanism ce are drept scop urmărirea implementării ordonanţei de modificare a Codului fiscal, dar şi schimbările din domeniul dialogului social, a fost înfiinţat printr-un protocol de colaborare semnat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăţia şi Guvernul României.
Documentul poartă denumirea de „Protocol privind implementarea unitară a noilor prevederi legale în domeniul fiscal şi al dialogului social” şi a fost semnat atât de premierul Mihai Tudose, cât şi de preşedintele CNSLR Frăţia, Leonard Bărăscu.
Conform sursei citate, obiectul protocolului constă în „crearea unui mecanism de monitorizare a aplicării unitare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Astfel, se stabileşte că, la nivel central, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va înfiinţa, în condiţiile legii, un comitet de monitorizare format din patru persoane: o persoană desemnată de ministrul Muncii şi al Justiţiei Sociale, o persoană desemnată de ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social şi două persoane desemnate de preşedintele CNSRL Frăţia.
„La nivel judeţean, în cadrul fiecărei prefecturi, va fi creat un comitet de monitorizare format din patru persoane: două persoane deseemnate de prefectul judeţului şi două persoane desemnate de preşedintele CNSLR-Frăţia. De regulă, din comitetul de monitorizare face parte prefectul judeţului, care coordonează întreaga activitate, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede actul semnat de Guvern şi confederaţia sindicală.

Conform sursei menţionate, comitetul de monitorizare organizat la nivel central va transmite comitetelor de monitorizare organizate la nivel judeţean Regulamentul de organizare şi funcţionare a mecanismului de monitorizare care va cuprinde, fără a se limita la acestea, termene, direcţii de acţiune, realizarea schimbului de informaţii. „În situaţia în care prezentul Protocol nu este respectat la nivel central sau judeţean, vor fi informaţi prim-ministrul, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale şi ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social”, mai prevede protocolul.

„Poate nu va fi așa de rău”

Gheorghe Manea (foto), liderul CNSLR Frăţia Braşov, spune că a aflat abia ieri despre protocol şi că nu ştie deocamdată când va fi constituită comisia de monitorizare de la nivel judeţean.
Chestionat cum „rimează” acest protocol cu faptul că la începutul lunii confederaţia din care face parte strângea semnături pentru o grevă generală ca formă de protest faţă de „revoluţia fiscală”, Manea ne-a precizat că la nivel judeţean s-a votat în unanimimitate pentru respingerea acestei acţiuni. „Nici la nivel naţional nu cred că s-au strâns semnături suficiente pentru greva generală, care, legal, este extrem de greu de realizat. Dacă un sindicat din confederaţie intră în grevă, ne putem solidariza, dar nu se poate face grevă generală la nivel naţional. Eu, personal, sunt împotriva transferului contribuţiilor de la angajat la angajator, dar trebuie să aşteptăm să vedem, poate nu va fi atât de rău cum se crede acum. În schimb, comisia asta de monitorizare se va ocupa şi de legea dialogului social, de rezolvarea reprezentării celor care muncesc în firme ce au 10-15 angajaţi şi nu au dreptul la a fi reprezentaţi de un sindicat, care să negocieze şi să le apere interesele în raport cu patronatul. Mi se pare mult mai important”, a spus liderul sindical.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button