BRAȘOV. Șoferi răniți după ce unul dintre ei a pătruns pe contrasens, pe Calea Făgărașului
Doi conducători auto au fost răniți într-un accident rutier produs ieri noapte, pe Calea Făgărașului din municipiul Brașov. „Un bărbat de 32 de ani care a condus un autoturism pe str. Calea Făgărașului, ajuns la porțiunea de drum situată între două stații de alimentare cu carburant, a pătruns pe contrasens și a intra în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un alt bărbat, de 27 ani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto care au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a explicat, astăzi, purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.