BRAŞOV. Primăria oferă Curţii de Apel 6.000 mp în Centrul Civic, pentru construirea unui sediu nou
Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de Urbanism din cadrul administraţiei locale Braşov de zilele trecute se referea la modificarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) din Centrul Civic, demers necesar pentru construirea unui imobil în care să-şi desfăşoare activitatea Curtea de Apel Braşov. Dar dezbaterea a fost amânată pentru următoarea şedinţă.
Precizăm că, în anul 2015, Consiliul Local a votat hotărârea nr.641 prin care s-a aprobat darea în administrare către Curtea de Apel Braşov a unui teren cu suprafaţa de aproximativ 6.000 mp, în zona Centru Civic. Respectiva HCL a fost republicată anul următor, prin hotărârea nr. 240/2016.
Hotărârea legislativului local nu a putut fi pusă în practică, întrucât PUZ-ul a fost întocmit şi aprobat cu multă vreme înainte, iar Ministerul Justiţiei în subordinea căruia se află Curtea de Apel Braşov nu figurează în acte.
Astfel, următoarea decizie care ar trebui luată la nivelul Consiliului Local Braşov în acest caz va fi modificarea PUZ.
Scurt istoric al instanţelor braşovene
Aşa cum este specificat şi pe site-ul instanţei, prima referire la construirea unui Palat de Justiţie în oraşul Braşov s-a făcut în numărul din 16 mai 1885, al unui ziar local. Au trecut 15 ani, până în ziua de 19 iulie 1900, când preşedintele Tribunalului Regal, Georg von Weer, a formulat cererea către comunitatea oraşului Braşov pentru un teren de 9450 mp, pe care să se construiască Palatul de Justiţie. Acest teren a fost cedat de municipalitate contra unei sume simbolice, cu condiţia ca toate construcţiile existente şi ridicate ulterior să fie predate cu titlu gratuit publicului braşovean. La licitaţia ţinută în sala de consiliu a Tribunalului Regal Braşov, s-a hotărât construirea Palatului de Justiţie, a penitenciarului şi a unor ateliere pentru puşcăriaşi. Termenul de predare a fost fixat pentru 1 noiembrie 1901. Imobilul a fost înscris în Cartea funciară ca „Palatul Tribunalului, închisoare şi atelier” , funcţionând conform destinaţiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.