Politic

Liviu Dragnea: „Eu nu cred că acest MCV se va ridica vreodată”

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, în această seară, la Băile Herculane, unde va avea loc reuniunea Comitetului Executiv Național al PSD, că îngrijorări privind Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV) vor exista mereu.

„În permanență sunt îngrijorări, în permanență la noi mai apare câte ceva. Eu nu cred că acest MCV se va ridica vreodată sau, mă rog, în perioada asta contemporană. Şi peste 10 ani vor apărea îngrijorări despre OUG 13. E normal. Dar despre legile Justiției la ce se referă? Care sunt marile îngrijorări? Erau două mari îngrijorări ca nu cumva să luăm jucăriile domnului Iohannis și cu Inspecția Judiciară. Decizia noastră a fost foarte clară, transmisă și public și de mine și de către premier. Inspecția Judiciară va fi o instituție autonomă, nu cred că poate fi supărat cineva pentru asta și avem draftul de lege pentru asta, cu o lege separată. Iar, din punctul partidului de vedere, numirile rămân în continuare la președinte, ca să păstrăm acest sistem care este foarte bun și foarte cinstit”, a explicat liderul social democrat.

Comisia Europeană a subliniat în raportul publicat recent că Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV) se va încheia pentru România atunci când toate cele patru obiective de referință vor fi îndeplinite.

„Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privința altora nu a realizat până acum progrese suficiente. Mă bazez pe guvernul României să continue reformele necesare și să evite regresul, astfel încât să putem colabora în vederea atingerii obiectivului de finalizare a MCV în cadrul actualului mandat al Comisiei”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene.

Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) a fost instituit în 2007, atunci când România a aderat la Uniunea Europeană.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button