Comisia Europeană nu ne vrea „în cărți” pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului?
REacția auroparlamentarului Răzvan Popa
Eurodeputatul PSD Răzvan Popa cere Comisiei Europene (CE) să corecteze nedreptatea făcută României în evaluarea candidaturii pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului.
El cere Comisiei Europene să elimine greșelile din evaluarea candidaturii României pentrut găzduirea AEM, adresând instituției mai multe interpelări pe această temă. De asemenea, Răzvan Popa solicită forului european să ia poziție față de expunerea publică a abordărilor subiective venite din partea staff-ului AEM cu privire la candidatura României, care nu pot fi parte din procesul de evaluare și nu trebuie să influențeze decizia finală.
„În 30 septembrie, Comisia Europeană a publicat evaluarea statelor membre care au făcut oferte pentru relocarea Agenției Europene de Medicamente. Pe 4 octombrie, autoritățile române argumentau că evaluarea Comisiei nu conținea anumite avantaje în ceea ce privește relocarea Agenției în București. Deşi aceste greşeli au fost recunoscute ulterior de către Comisia Europeană, este important ca aceasta să clarifice dacă a transmis noua evaluare către toate părţile interesate, care vor decide asupra noului sediu al Agenţiei. De asemenea, este important ca oficialii Comisiei Europene să îşi exprime poziţia cu privire la sondajul intern dat publicităţii de angajaţi ai Agenţiei Europene a Medicamentului. Vorbim despre opinii subiective care afectează grav imaginea României şi care nu ar trebui să aibă relevanţă în decizia finală privind găzduirea Agenţiei”, ne-a transmis europarlamentarul.
De asemenea, Răzvan Popa solicită Comisiei Europene să ia poziţie faţă de modul incorect în care Agenţia Europeană a Medicamentului a tratat problema cerințelor tehnice pentru clădirile țărilor candidate la relocarea sediului Agenţiei.
„În evaluarea României, ţara noastră a fost depunctată pentru faptul că nu ar îndeplini unele cerinţe tehnice, deşi aceste elemente nu au fost solicitate în documentaţia oficială, ceea ce este foarte grav. CE trebuie să îşi exprime poziţia urgent în toate aceste chestiuni, pentru că, în acest moment, impresia este aceea că România este tratată incorect în procesul de evaluare a candidaturilor pentru găzduirea Agenţiei, ceea ce reprezintă o nedreptate care se face ţării noastre, aşa cum se întâmplă şi în cazul aderării la Spaţiul Schengen”, susţine Răzvan Popa.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.