Gheorghe Piperea nu mai e consilierul prim-ministrului
Avocatul Gheorghe Piperea a anunţat luni seară că şi-a dat demisia din funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose, la câteva ore după ce îi ceruse lui Liviu Dragnea să demisioneze, în condiţiile în care DNA a început urmărirea penală a acestuia într-un nou dosar.
„Am decis să îmi înaintez demisia din funcţia de consilier onorific al premierului, care a fost de acord. Motivul este că nu vreau să acaparez atenţia publică şi să deviez, chiar şi pentru câteva ore, programul administraţiei. Mai importante şi urgente sunt codul fiscal şi dezbaterea relativă la legile justiţiei. Plus condiţiile economice setate în laboratoarele financiar-bancare, condiţii care se anunţă a fi aspre în 2018. Precizez că nu premierul şi nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Iniţiativa mi-a aparţinut”. Piperea deţinea funcţia de consilier onorific al premierului din 20 iulie.
Într-o postare anterioară, avocatul se întreabă de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, nu demisionează pentru a putea „să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor”, el întrebându-se, de asemenea, cât timp vor mai polua agenda publică problemele personale ale unui singur om, „hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener”. „Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează domnul Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor?”, a scris Piperea, luni, pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.