Premierul Tudose e din altă lume: cresc salariile, pensiile, puterea de cumpărare, crește economia, se construiesc spitale și autostrăzi
Premierul Mihai Tudose debordează de optimism pe Facebook: „Comisia Națională de Prognoză arată ca vom avea o creștere economică record de 6,1% și tindem să credem că vom îndeplini prognoza dată de Comisie. Cel mai important lucru este ca această creștere economică să se vadă în buzunarele românilor și suntem pe drumul cel bun. Potrivit INS, puterea de cumpărare a câștigului salarial mediu net a crescut cu 14% în august 2017 față de august 2016, iar pensia medie de asigurări sociale a înregistrat o creștere cu 15% față de august 2016. Măsurile fiscale adoptate sunt sustenabile și vor produce efecte pozitive pentru Romania, inclusiv pensii mai mari. Vă asigur ca vom avea suficienți bani pentru a ne îndeplini atât programul social de creștere a veniturilor cetățenilor, cât și investițiile în infrastructura rutieră, sănătate și educație. Nu ne lăsăm impresionați de cei care vor să scoată banii din România. Fac profit pe contribuția românilor, au venit în România pentru mediul de afaceri favorabil, atunci să ne respecte pentru că și noi îi respectăm! Fac profit aici, atunci să plătească aici!”.
„Ce faceți voi e jocul cu focul într-o benzinărie”
Iată și câteva reacții la această postare de pe contul de Facebook al premierului:
* „Pe bune? Un ou de la 50 de bani a ajuns 85 de bani, o pâine de la 80 de bani a ajuns 1 leu și 20 de bani. Unde ajungem? De sărbători vor plăti un ou cu 1,50 lei? Bună economie!”
* „Cum era și de așteptat. A câta oara când revizuiesc în creștere evoluția economiei românești? Felicitări domnule prim-ministru și întregului guvern. Multă putere de munca să aveți și să nu dați înapoi!!!”
* „Wow… dle Tudose … este guvernul, sunt prefecturile, consiliile locale pregătite să primească afluxul de americani, britanici, nemți și scandinavi care deja au pornit spre acest Pământ al Făgăduinței ? … unde îi cazăm, frați români?”
* „Avem o creștere de 6,1% atunci de ce leul se depreciază? Sunt doar curios!”
* „Prețurile cresc, dobânzile la credite cresc, salariile o să scadă cu prostia asta de măsură. Unde e creșterea despre care vorbiți domn’ Tudose??? În micii antreprenori dați fără milă, creșteți taxele, forțați salariul minim doar ca să stoarceți mai mulți bani de la noi. Unde o să vă opriți???”
* „Ce ai fumat bre?”
* „Euro la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani, prețuri record la gaze și energie… Va urma”
* „Vă bateți joc de români. Grupul infracțional organizat, mascat sub forma unui partid politic, PSD, a mai dat o lovitură românilor. Vai de capul nostru …”
* „Angajatorii mei nu vor mări salariile de la 01.01.2018. Cum va crește salariul? Îmi suporți tu diferența?”
* „Deja am fost anunțați de conducere că vom avea salarii cu -20%. Mulțumim”.
* „Creșterea economică se datorează faptului că ați mărit salariile. Românii își repară gardurile, își amenajează apartamentele, și-au cumpărat mașini ….a crescut nivelul de trai. Programul PSD e foarte bun!”
* „Ia o carte sau mai repede cauta pe google: putere de cumpărare, inflație, devalorizare, predictibilitate economică… și după ce citești vreo 2h o să-ți dai seama că ceea ce faceți voi este jocul cu focul în benzinărie…”
* „Au crescut toate: alimente, energie, carburanți, euro, stăm la mila patronilor să ne crească brutul, iar tu, bugetar toata viața, spui că o ducem mai bine ca niciodată. Păi, chiar și pus lângă arătări de tipul bodnaraș, chivu stoica și postelnicu, îi transformați pe analfabeții aia în intelectuali rasați”.
* „Domnule prim-ministru, acesta este un discurs demn de un adevărat patriot român! Deși am avut momente când m-am îndoit de intențiile dvs, în acest moment sunt mândru de dvs!”
* „Dacă ai creștere economică de 6,1%, de ce *** te mai împrumuți la bănci în fiecare săptămână cu zeci și sute de milioane de euro? De ce dracului a sărit Roborul în aer și implicit ratele la bănci, prețul la carburanți, prețul la gaze, prețul la ouă, de ce s-a dus în cap leul? Care e logica?”
* „Dl. Mihai Tudose și dl Ionuț Mișa sunt invitați în mediul privat să-și demonstreze competențele…”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.