Politic

România va plăti aproape 4 miliarde de dolari pe 7 sisteme de rachete sol-aer PATRIOT

 

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei, proiect care va fi  transmis spre aprobare Parlamentului României.

În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziționarea, începând cu anul 2017, a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT – dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Terestre – și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA.

Primul sistem din cele menționate, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane USD fără TVA și va fi contractat până la sfârșitul acestui an.

„România, în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate. În acest context politico-militar, forţele aeriene şi forţele terestre române trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi și sisteme de apărare aeriană cu baza la sol cu bătaie mare credibile, flexibile şi eficiente, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate. Astfel, înzestrarea forţelor armate române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare moderne, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer,  cu sistemele de comandă, control, comunicaţii, şi cu platformele multirol din dotarea proprie şi a altor state membre NATO, adaptate misiunilor actuale, constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică care trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. Prin înzestrarea cu sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, se asigură capabilitatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung”, așa este motivată decizia de astăzi printr-un comunicat de presă transmis de la biroul de presă al Guvernului. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button