BRAȘOV. Educație cu „miros” de lavandă!
Școala Gimnazială Nr. 3 „Gheorghe Lazăr” din Brașov și Fundația Comunitară Brașov organizează în 18 noiembrie, între orele 10.00 și 12.00, Ateliere de lucru cu tema „Lavanda, o minune în sera noastră”.
În cadrul proiectului E.S.P.R.I.T. finanțat prin Fondul Științescu, 42 de elevi și opt cadre didactice ale școlii au deschis calea cunoașterii și experimentării naturii.
„Într-o seră de 72 mp, instalată în curtea școlii, cultivăm lavandă din care apoi învățăm să obținem leacuri și produse naturiste. În apropierea serei se află instalată o stație meteo de mare precizie care ne oferă informații despre vreme. Alături de copii și părinții acestora așteptăm în această zi reprezentanți din partea Inspectoratului Școlar Brașov, Primăriei și Consiliului Local Brașov, Casa Corpului Didactic Brașov, Ecofarmacia, Centrul de zi Astra, precum și Fundația Comunitară Brașov”, a detaliat directorul unității școlare, Iuliana Gherghe.
În cadrul evenimentului va fi organizată o tombolă cu produse obținute din lavandă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.