Delicte

BRAŞOV. Acuzaţi că au obţinut ilegal peste 1,7 milioane de lei, bani europeni, în cadrul unui proiect de IT

 

Nu mai puţin de opt persoane, printre care se numără şi administratorul unei societăţi comerciale, au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov, în cadrul unui dosar vizând obţinerea ilegală de fonduri europene. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul s-ar ridica la 1.718.215, 71 lei.

Totul ar fi început în urmă cu opt ani.

În fapt, pe data de 16 februarie 2009, între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (în continuare AMPOSDRU), în calitate de autoritate contractantă și S.C. San Software S.R.L., în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul Nicolae Muntean, a fost încheiat un contract de finanțare în valoare de 1.889.139 lei (fără TVA) având ca obiect proiectul intitulat „IT pentru dezvoltarea competențelor manageriale și antreprenoriale”. Potrivit contractului, echipa managerială era formată din inculpaţii Nicolae Muntean, Alina-Simona Tecău, Monica-Claudia Grigoroiu, Laurențiu Ionuț Apetrea şi Dan Apreotesei, precum şi o altă persoană. Alături de aceștia au fost nominalizați pentru proiect sub titulatura de „experți pe termen lung” inculpații Răzvan Octavian Tripon, Cristina Dimitriu și Mihai Zamă.

În baza contractului, s-au formulat şapte cereri de rambursare, în cazul a cinci dintre ele fiind folosite documente false sau inexacte care au avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile, conform DNA.

„Concret, inculpatul Muntean Nicolae împreună cu inculpata Tecău Alina-Simona au declarat în fals că totalul cheltuielilor solicitate prin intermediul cererilor de rambursare sunt eligibile și sunt realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului și în concordanță cu legislația în vigoare. În susținerea acestora, cei doi inculpați au anexat înscrisuri necorespunzătoare adevărului privitoare la cheltuieli pretins a fi efectuate în realizarea proiectului (respectiv state de plată, acte adiționale la contractele de muncă, pontaje, centralizatoare privitoare la orele lucrate de experți, documente privind cumpărarea de mobilier cu încălcarea legislației achizițiilor publice etc.).
Aceste documente au fost falsificate și ulterior puse la dispoziția inculpaților Muntean Nicolae și Tecău Alina-Simona, în scopul menționat mai sus, de către ceilalți membri ai echipei”, se explică în rechizitoriul întocmit de procurori.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice Și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză, pentru recuperarea întregului prejudiciu.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile, imobile, părți sociale și asupra conturilor bancare ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button