IJP BRAȘOV: Proiectul de lege privind întărirea autorității polițistului, în beneficiul cetățenilor. „Scopul nu este de a transforma România în stat polițienesc”
Proiectul de lege privind întărirea autorității polițistului, care se află în prezent în dezbatere publică, este menit să le aducă la cunoștință cetățenilor atribuțiile și metodele de acțiune ale polițiștilor, nu de a transforma România în „stat polițienesc”, au ținut să explice reprezentanții Poliției Județene Brașov, în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi.
La discuții au participat reprezentanții serviciilor de Ordine Publică, de Acțiuni Speciale, de la Rutieră, de la Investigații Criminale și de la Cabinet din cadrul IJP Brașov.
„Scopul acestor modificări nu este ca România să devină stat polițienesc, de a restrânge dreptul cetățenilor, așa cum poate s-a vehiculat, ci de a proteja persoanele de bună-credință. Acestea nu au decât de câștigat”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Ionuț Marin.
Reprezentanții IJP Brașov au explicat că procedurile de legitimare, încătușare sau conducere la secție, care sunt norme interne în prezent, vor fi introduse în texte de lege și vor putea fi cunoscute de toții cetățenii, astfel că nu vor mai exista cazuri în care oamenii să spună că nu știau care sunt procedurile.
„Erau proceduri interne, pe care le cunoșteam doar noi. Prin prevederile propuse, nu se va mai putea invoca necunoașterea legii”, au explicat reprezentanții IJP Brașov.
„N-aș vedea proiectul în beneficiul polițistului, ci al cetățeanului. Mi-aș dori de la un medic să fie odihnit, să știe ce face și să aibă instrumentar… La polițist, instrumentarul nu reprezintă doar cătușele, ci și cadrul legislativ”, a punctat subcomisarul Mihai Chiriță, de la Serviciul Operațiuni Speciale.
Închisoare pentru cei care refuză să dea muzica mai încet
Este de menționat faptul că, odată lămurite anumite metode de intervenție, se vor înăspri „pedepsele” pentru unii cetățeni indisciplinați.
Spre exemplu, în cazul celor care sunt reclamați la Poliție pentru că tulbură liniștea publică prin muzica dată prea tare, mai întâi vor fi aplicate sancțiuni, dar dacă tot nu dau muzica mai încet, vor fi pasibili de pedepse la închisoare, conform proiectului.
De asemenea, persoanele care refuză să se legitimeze vor risca amenzi mai mari (în prezent sunt cuprinse între 100 și 500 de lei și vor crește de la 500 la 1.500 de lei). Creșterea amenzilor în acest caz este explicată prin faptul că refuzul cetățenilor de a se legitima determină autoritățile statului la un consum de resurse suplimentare și creează o problemă de eficiență operațională a activității Poliției.
Limbajul jignitor sau obscen, infracțiune
Dat fiind faptul că nu de puține ori polițiștii de pe teren se confruntă cu un limbaj indecent din partea cetățenilor, proiectul prevede ca folosirea cuvintelor sau expresiilor jignitoare sau obscene, în public, împotriva unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflat în timpul lucrului, să fie infracțiune.
Ministrul Afacerilor de Interne, Carmen Dan, a precizat săptămâna trecută că, în primele șase luni ale acestui an, numărul faptelor de ultraj săvârșite asupra personalului ministerului a crescut cu aproape 22% față de aceeași perioadă a anului trecut.
La rândul lor, polițiștii brașoveni au amintit de cazul unui coleg de-al lor, de la Rutieră, care a fost târât câțiva metri cu mașina, în luna mai a acestui an. Pe data de 31 mai, el a oprit un conducător auto care vorbea la telefonul mobil fără a folosi dispozitive de tip hand-free și i-a cerut să-i înmâneze actele, dar în momentul în care a întins mâna îi interiorul mașinii oprite, șoferul a demarat în trombă și l-a târât pe agent aproximativ 10 metri.
În cazuri extreme, polițistul va putea pătrunde în locuință fără acordul proprietarului
În ceea ce privește exercitarea obligației de a înlătura pericolele, polițistul va avea dreptul de a pătrunde într-o locuință sau în orice alt spațiu delimitat fără mandat, dacă sunt indicii că în locuință există o persoană în pericol, autorul unei infracțiuni flagrante comise prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată sau deghizată sau se află autorul unui act terorist.
Cu toate acestea, înainte de a pătrunde, polițistul va avea obligația de a raporta despre aceasta, iar după înlăturarea pericolului ori prinderea autorului infracțiunii, va trebui să iasa din spațiul respectiv fără a face percheziții. De asemenea, polițistul va realiza, la final, un raport scris, pe care, la cere, îl va oferi în copie persoanelor cărora le aparține sau care folosesc spațiul.
Te baricadezi în mașină?! Polițistul va avea dreptul să te scoată cu forța din ea
Proiectul de lege mai prevede că polițistul are dreptul să folosească forța fizică, procedee de autoapărare sau lovituri, cătușe sau alte mijloace adecvate de imobilizare, mijloace neletale, precum arme cu bile de cauciuc sau dispozitive cu electroșocuri, arme albe și de foc, mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane și bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole, însă toate acestea se fac după avertizarea prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor.
Proiectul de lege se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne începând din 2 noiembrie. Cei interesați pot transmite propuneri și idei în termen de 20 de zile, pe adresa de mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.