Expres

Mihail Vlasov a fost eliberat condiționat

 

Magistrații Tribunalului Vaslui au decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a fostului președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA), Mihail Vlasov, decizia fiind definitivă. Judecătorii au respins contestațiile depuse de către procurori la decizia eliberării condiționate emisă de către Judecătoria Vaslui pe 20 septembrie. Mihail Vlasov a fost condamnat definitiv în luna iunie a anului 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, conform Agerpres. Inițial, Vlasov fusese condamnat în februarie de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu executare, însă Instanța supremă a admis apelul declarat de DNA și a mărit pedeapsa la 5 ani închisoare.
Vlasov a fost găsit vinovat pentru trafic de influență după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție, imediat după ce primise 200.000 de euro de la un om de afaceri. Ulterior, Vlasov a fost judecat într-un alt dosar, fiind acuzat de dare de mită, după ce a făcut presiuni pe lângă un parlamentar pentru ca instituția Registrului Comerțului să fie trecută, printr-o lege, din subordinea Ministerului Justiției în cea a Camerei de Comerț și Industrie a României, pe care Vlasov o conducea. În cel de-al doilea dosar, Mihail Vlasov a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă finală de 5 ani și 8 luni de închisoare. El a executat doi ani și trei luni în regim de detenție la Penitenciarul Vaslui, a stat o lună în arest preventiv și alte două luni în arest la domiciliu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button