Dustin Hoffman, acuzat de hărțuire sexuală
Scriitoarea Anna Graham Hunter îl acuză public pe Dustin Hoffman de hărțuire sexuală, susținând că actorul s-a angajat în discuții de natura sexuală cu aceasta pe vremea când se aflau pe platoul de filmare al peliculei „Moartea unui comis-voiajor”, în 1985. Pe atunci, aceasta avea de 17 ani, relatează The Guardian. Încă din prima zi în care s-a aflat pe platoul de filmare, actorul a avut un comportament nepotrivit, susține aceasta: „Mi-a cerut să îi fac masaj la picioare, pe când mă aflăm în prima zi pe platou, m-a prins de fund și a discutat în mod deschis despre sex cu mine și în prezența mea”. Comportamentul nepotrivit din partea actorului s-a perpetuat de-a lungul a cinci săptămâni, timp în care tânăra și-a manifestat nemulțumirea, însă supraveghetorii i-au sugerat să își „sacrifice” unele dintre principii pentru binele producției, a mai relatat aceasta.
„La 49 de ani înțeleg ceea ce a făcut Dustin Hoffman, pentru că se potrivește modelului pe care femeile îl experimentează la Hollywood și pretutindeni“, afirmă Anna Graham Hunter. Hoffman a reacționat cerându-și scuze: „Am cel mai mare respect pentru femei și mă simt groaznic pentru faptul că ceea ce am făcut ar fi pus-o pe aceasta într-o poziție inconfortabilă. Îmi cer scuze. Aceste acțiuni nu mă reprezintă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.