Economic

Dragoș Anastasiu: „România poate retrăi momentele din 2009-2010, dacă nu facem ce trebuie”

 

România poate retrăi momentele din 2009 – 2010, dacă nu facem ce trebuie, întrucât totul este ciclic și vor veni momente mai grele, a declarat Dragoș Anastasiu, reprezentantul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), într-o conferință de presă.

Suntem pe finalul anului 2017 și trăim, cumva, un paradox. În loc să facem o conferință de presă și să sărbătorim cel mai bun din an punct de vedere economic al României după criză și cea mai mică rată a șomajului de după Revoluție, iată că noi vă vom transmite o profundă și gravă îngrijorare. Suntem cu toții convinși că România nu și-a atins potențialul de creștere. Avem o creștere, anul acesta, de peste 6% și, probabil, ne îndreptăm spre 7%. Suntem convinși că putem avea 10% creștere în România dacă facem ce trebuie. Dar putem să retrăim momentele din 2009 — 2010, dacă nu facem ce trebuie“, a spus Anastasiu. Acesta a reiterat ideea că a crescut consumul și a atras atenția asupra faptului că grija pentru a pune deoparte resurse pentru momentele grele este foarte mică.

Ca și în momentele acelea, acum, în momentele de creștere economică, noi ne bucurăm să consumăm mai mult — și e de înțeles într-un fel, dar avem foarte puțină grijă de a pune deoparte resurse pentru momente care vor fi mai grele. Știm că totul este ciclic și că vor veni momente mai grele. Lipsa unui dialog real deschis, cinstit, transparent între mediul de afaceri și autorități creează și întreține un sentiment profund de neîncredere și de îngrijorare. Vorbim de lipsă de predictibilitate, lucruri de care o economie are nevoie cel mai mult. Acest climat este distrugător pentru orice fel de economie. Dacă adăugăm lipsa forței de muncă, despre care vorbim de ani de zile, dar față de care nu am văzut nicio strategie națională pe termen scurt mediu și lung, vă dați seama de ce se naște un sentiment profund de îngrijorare“, a explicat oficialul CDR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button