[ViDEO] BRAȘOV. Și Piața Sf. Ioan intră în povestea de Crăciun a orașului, cu un patinoar pentru copii
După cum am anunțat deja, Brașovul va intra în sărbătoare în 6 decembrie 2017, când va fi pus în funcțiune și marele brad de Crăciun, similar ca înălțime cu cei din anii precedenți și amplasat în același lor. Atmosfera festivă se va încheia în 14 ianuarie 2018.
Astfel, potrivit informațiilor prezentate de administratorul public al orașului, Miklos Gantz, instalațiile și aranjamentele, luminoase sau nu, cu care ne-am obișnuit an de an în această perioadă, vor fi suplimentate de această dată atât ca număr, cât și ca elemente decorative.
Așadar, zone festive, cu „tavan” luminos vor fi nu doar străzile Republicii și o parte din Michael Weiss, Rețeaua luminoasă se va întinde până spre strada Mureșenilor și Portăvarului.
„De asemenea, vom avea tavan luminos din Piața Sfatului, prin gang spre Piața Enescu, Michael Weiss, strada Sf. Ioan, pe strada Hirsher, între Piața Sfatului și Poarta Șchei. Iluminat festiv, dar doar pe stâlpi, va fi și în Piața Sf. Ioan, unde va fi amenajat un patinoar la care copiii vor avea acces gratuit. Dimensiunile sunt 30 pe 10 metri. Și aici va fi un oraș din poveste, în sensul că sunt prevăzute multe evenimente, printre care diverse ateliere cu meșteșuguri specifice sărbătorilor de iarnă, dar și un Moș Crăciun…” a spus Gantz.
Turta dulce pare că va fi la mare cinste în acest an, întrucât nu doar că va putea fi cumpărată de la tarabele cu dulciuri, ci va putea fi și admirată, pe stâlpi, ca element figurativ, uneori iluminat, alteori nu.
Brazi vor fi în amplasați și împodobiți în Piața Sfatului, Piața Sf. Ioan, Piața Unirii – oferiți de Regia Kronstadt, precum și în Poiana Brașov, prin împodobirea unui vechi brad, de aproape 60 de ani, în apropierea Centrului de Agrement.
Pe agenda de evenimente ale acestei perioade de sărbătoare putem enumera, în 6 decembrie, concert cu două trupe, una românească, alta din Europa, cel mai probabil din Marea Britanie (însă se mai poartă negocieri).
În 14 decembrie va fi seară de fanfară, în 15 decembrie, un cor va încălzi atmosfera în Piața Sfatului, în 16 decembrie va fi seară folclorică, în 17 decembrie muzica ușoară se va auzi în tot centrul istoric, iar pentru noaptea de Revelion este prevăzut un concert cu mai multe nume pe afiș, nedezvăluite încă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.