[ViDEO] BRAȘOV. Modernizări și dotări de trei milioane de lei la Spitalul Clinic de Copii Brașov
Secția Pediatrie II și Laboratorul de analize medicale de la Spitalul de Clinic de Copii Braşov, proaspăt renovate și modernizate, au fost redeschise astăzi, în prezenţa lui Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, forul care a finanţat investiţiile cifrate la circa trei milioane de lei.
Pe parcursul acestui an, la unitatea sanitară, care este de facto un spital regional, s-au desfășurat mai multe investiții finanțate din bugetul Județului Brașov, care au avut ca finalitate atât creșterea calității actului medical, prin asigurarea unor dotări și aparaturi de ultimă generație, cât și îmbunătățirea condițiilor oferite micilor pacienți în saloane. Secția Pediatrie II dispune de 45 de paturi destinate aproape exclusiv pacienților cu boli respiratorii. Ea a fost renovată în totalitate, saloanele au fost recompartimentate și dotate cu grupuri sanitare, s-au montat uși și geamuri termopan, a fost schimbat mobilierul vechi și au fost înlocuite rețelele de utilități și instalațiile de oxigen, aspirație și fluide din cadrul saloanelor. Aceste lucrări au costat aproximativ 500.000 de lei. „Aş putea spune o pătrime, o cincime din internările din acest spital au loc pe această secţie şi ce am reuşit am reuşit să le asigurăm sursă de oxigen cu asipraţie modernă, să aibă condiţii hoteliere, fiecare salon să aibă o baie civilizată”, a explicat medicul primar pediatru dr. Maria Mitrică (video 2), şef Secţia Clinică Pediatrie II.
Laboratorul a fost complet renovat
Laboratorul a trecut și el printr-o renovare completă, în valoare de 150.000 de lei, la care se adaugă aparatură de peste 200.000 de lei. Conducerea unităţii susţine că partea de infrastructură e rezolvată pentru mult timp de acum încolo. Încăperile și holul au fost zugrăvite, s-au înlocuit geamurile și ușile cu unele de termopan, s-a montat linoleum nou și au fost schimbate rețelele și instalațiile. De asemenea, s-au realizat investiții în aparatură medicală care au totalizat peste 200.000 de lei. Cu acești bani primiți din vistieria CJ Brașov, s-a achiziționat un sistem automat de identificare microbiană și antibiogramă Vitek, de care Spitalul Clinic de Copii n-a dispus până în prezent și cu ajutorul căruia se vor obține rezultate rapide și precise pentru o gamă largă de investigații de laborator. De asemenea, s-au cumpărat două microscoape Nikon, o centrifugă Hettich, o masă de lucru și un spălător de inox cu patru cuve. „A fost renovat complet, toate încăperile au fost zugrăvite, schimbate geamuri, uşi, renovat, recompartimentat şi dotat cu o parte din aparatură, practic schimbat aparatura învechită, mai urmează, sperăm, şi la anul să facem investiţii în aparatură”, a spus dr. Liviu Muntean (video 1), managerul Spitalului de Copii Braşov.
Renovări la secţii de chirurgie şi un salon special pentru arsuri
Potrivit dr. Muntean, pe lângă investițiile menționate mai există lucrări în derulare, finanțate tot din bugetul județean, care se vor încheia până la finele acestui an. Este vorba despre realizarea unor reparații și renovări la Secția de Chirurgie Pediatrică și la Compartimentul de Chirurgie Plastică, proiecte menite să crească gradul de confort al micilor bolnavi. 557.000 de lei au fost alocate pentru lucrările de la Secția de Chirurgie Pediatrică – ce dispune de 20 de paturi, în timp ce 476.000 de lei au fost destinate investițiilor realizate la Compartimentul de Chirurgie Plastică, în cadrul căruia există 10 paturi. De menționat este faptul că aici va fi amenajat și dotat un salon special pentru marii arși, 2 din cele 10 paturi fiind destinate în acest sens.
Totodată, conducerea spitalului a cumpărat în acest an 120 de paturi noi pentru saloane, dar și paturi speciale pentru Secția de ATI.
Un alt proiect care se va termina până în decembrie 2017 este renovarea holului și a scării principale din spital. El va consta în zugrăvirea pereților, vopsirea balustradei, înlocuirea geamurilor cu tâmplărire PVC și a pardoselii din mozaic cu un linoleum modern. Costurile sunt estimate la 150.000 de lei, bani alocați de administrația județeană.
Şanse de fonduri europene pentru Unitatea de Primire Urgenţe
Pentru anul viitor, conducerea Spitalului Clinic de Copii Brașov, cu sprijinul Consiliului Județean, își propune să depună la ADR Centru un proiect privind extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe, pentru care să acceseze fonduri europene disponibile pe Axa prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Această amplă investiție este estimată la 1,5 milioane de euro. În prezent proiectul este în faza de elaborare, CJ Brașov alocând spitalului 100.000 de lei pentru pregătirea documentației. În bugetul Consiliului Județean pe anul 2017 s-a prevăzut suma totală de 2.995.360 de lei pentru Spitalul Clinic de Copii Brașov. „Eu îmi doresc ca Brașovul să devină un județ al performanței în Sănătate și știu că pentru a cere acest lucru, trebuie mai întâi să oferim condiții celor care lucrează în sistemul sanitar. Tocmai de aceea am luat toate măsurile pentru ca spitalele pe care le avem în subordine să dispună de fonduri suficiente atât pentru lucrările curente, cât și pentru investiții în modernizări și dotări cu aparatură de înaltă performanță. Ştiţi că în acest an, pentru toate unităţile sanitare aflate în subordinea Consiliului Judeţean, s-au alocat fonduri cât în ultimele două mandate. Mai mult decât atât, am făcut proiecte pentru a atrage fonduri europene în acest scop. Sănătatea, pentru Executivul şi Legislativul Consiliului Judeţean, reprezintă o prioritate. Spitalul Clinic de Copii este un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnă o unitate medicală modernă și performantă. În același timp facem tot posibilul ca medicii noștri să nu mai plece din sistem. Consiliul Județean Brașov a fost primul din țară care a acordat stimulente lunare, în valoare totală de 40.000 de lei, cadrelor medicale din spitale, ceea ce vom face și pe viitor”, a spus Adrian-Ioan Veștea (video 3), președintele Consiliului Județean Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.