Gala FIFA. Cristiano Ronaldo, cel mai bun jucător din 2017
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, vedeta echipei spaniole Real Madrid, a câștigat pentru doua oară consecutiv titlul de cel mai bun fotbalist al anului, luni, la Londra, în cadrul Galei premiilor The Best, organizată de Federația Internațională de Fotbal (FIFA). Ronaldo (32 ani) a câștigat în sezonul trecut titlul de campion al Spaniei, precum și Liga Campionilor, fiind și golgheterul celei mai importante competiții europene intercluburi. Palmaresul lusitanului în 2017 este completat de Supercupa Europei și Supercupa Spaniei. Ronaldo i-a devansat în clasamentul secțiunii cel mai bun fotbalist pe marele său rival Lionel Messi (FC Barcelona) și pe brazilianul Neymar, protagonistul celui mai scump transfer din istoria fotbalului în această vară, de la FC Barcelona la Paris Saint-Germain, pentru 222 de milioane de euro. Cristiano Ronaldo a primit premiul din partea a doi foști mari fotbaliști, argentinianul Diego Armando Maradona și brazilianul Ronaldo Nazario de Lima. Prin trofeul cucerit luni seara, Ronaldo l-a egalat pe Messi în privința titlurilor de cel mai bun fotbalist al anului, cu cinci victorii fiecare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.