Economic

Comisia Europeană a aprobat solicitarea României privind aplicarea măsurii de derogare pe sistemul comun al TVA

 

Comisia Europeană a aprobat, recent, solicitarea României privind aplicarea măsurii de derogare pe sistemul comun al TVA, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

„Ministerul Finanțelor Publice a solicitat Comisiei Europene în luna aprilie a acestui an, continuarea aplicării măsurii de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată care permite scutirea de la plata TVA a persoanelor impozabile cu o cifră de afaceri anuală care nu depășește un prag specific. În același timp, România a solicitat derogare privind creșterea plafonului de scutire de la echivalentul în moneda națională a 65.000 de euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 220.000 lei, la echivalentul în moneda națională a 88.500 euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 300.000 lei”, se arată în comunicatul de presă al MFP.

Decizia 2017/1855 de autorizare a României privind aplicarea măsurii solicitate a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 265, din luna octombrie 2017. Actul normativ prin care se poate pune în practică această decizie se află în dezbatere în Parlamentul României. În momentul finalizării procesului legislativ, MFP va comunica opiniei publice data de la care hotărârea va putea fi aplicată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button