Politic

Sprijin de la Banca Mondială pentru Autostrada BRAȘOV-PLOIEȘTI?!

 

Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a participat în perioada 11 – 16 octombrie 2017, la Reuniunea anuală a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, la Washington, SUA, eveniment la care România participă din anul 1972.

Potrivit informării postate pe site-ul instituției, au avut loc mai multe întâlniri care au vizat discuții despre strategia fiscal-bugetară 2017-2019, dând asigurări că România își va menține deficitul bugetar sub 3% în 2017 și 2018. 

Sursa citată precizează că agenda delegației române a cuprins și întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale (BM), ministrul Ionuț Mișa apreciind sprijinul Băncii în convenirea celor mai eficiente soluții pentru depășirea obstacolelor întâmpinate în implementarea proiectelor susținute din împrumuturile incluse în portofoliul actual. Un element important al discuției l-a reprezentat cel referitor la proiectele mari de infrastructură.

Astfel, ministrul român de finanțe, Ionuț Mișa, a discutat cu vicepreședintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în vederea unei finanțări pentru autostrada Ploiești – Brașov. Banca și-a declarat sprijinul, urmând să demareze deja prima misiune tehnică începând cu data de 30 octombrie 2017.

Un alt punct important al discuției s-a referit la implicarea activă a specialiștilor BM, împreună cu alte instituții financiare internaționale, în privința celor 8 spitale regionale pe care autoritățile române le consideră o prioritate pentru cetățeni.

„Obiectivele de dezvoltare urmărite în cadrul proiectelor actuale sunt în continuare prioritare, inclusiv prin prisma impactului acestora asupra îndeplinirii obiectivelor Programului de Guvernare. În privința noilor proiecte, avem în vedere clarificarea ariilor de interes/obiectivelor care pot beneficia de asistență tehnică și/sau financiară a Băncii, plecând de la prioritățile prezentate de Guvernul României”, a susținut oficialul român.

Cu ocazia prezenței la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și a Grupului Băncii Mondiale, ministrul Ionuț Mișa a participat la o masă rotundă cu reprezentanții unor companii membre ale Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO). Oficialul român a precizat că România oferă oportunități multiple companiilor americane, în special în domenii precum apărarea, cercetarea – dezvoltarea, domeniul sănătății sau infrastructura, invitând companiile prezente la reuniune să exploreze noi posibilități de extindere a activităților lor din țara noastră.

Programul ministrului român la Washington a inclus, totodată, întâlniri cu reprezentanți ai Constituentei Olandeze (din care face parte și România), cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), dar și cu cei ai IFC (Corporația Financiară Internațională).

Ministrul Finanțelor Publice a fost însoțit la Washington de secretarii de stat cu atribuții pe relația cu instituțiile financiare internaționale și fiscalitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button