Politic

PSD și politica absurdului prost temperat

 

„Ăștia nu numai că ne distrug pe noi, se omoară și între ei”, comenta ieri un amic frenezia sinucigașă ce pare a fi cuprins PSD. Și asta, culmea, după ce a câștigat detașat alegerile parlamentare și s-a instalat confortabil la putere. Dintr-un alt punct de vedere, însă, nu mai e atât de ciudat, anume dacă revenim la comparația dintre un partid politic – mai ales unul din România – și o haită sau un grup de prădători. Ce fac aceștia atunci când se pomenesc cu o pradă? Se bat pe ea! Și ce fac atunci când liderul haitei dă semne de slăbiciune? E suficient ca unul din membrii haitei să-l atace, pentru ca și alții să-i urmeze exemplul.

Dincolo de aceste considerente, ceea ce se întâmplă în „cel mai mare partid din România”, cum nu obosesc să se laude Liviu Dragnea & Comp. a fost caracterizat cel mai bine chiar de un deputat PSD: „teatru absurd”.  Dar la ce să ne aștepți de la un partid care guvernează în mod  halucinant, care depune moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern, care neagă evidența și ne descrie o realitate paralelă cu aceea pe care o trăim?

Iată, de pildă, chestiunea cu demisiile (încă) miniștrilor Shhaideh, Plumb și Cuc: destui membri ai Comitetului Executiv al PSD voiau să se supună la vot respectivele demisii! Păi, nu-i de râsul curcilor? Cum, Doamne iartă-mă, să pui la vot demisia pe care și-o dă cineva? E ca și când niște pesediști ar decide să supună votului dacă Pământul este un elipsoid de rotație! Și, la cum se judecă în acest partid, tare mă tem să nu le fi dat o idee unora de pe-acolo…

Pe urmă, să luăm declarația premierului Tudose, la încheierea ședinței de joi: „După ce au primit citaţia la DNA, Sevil şi Rovana au venit să îşi prezinte demisia. Le-am oprit, l-am sunat şi pe Liviu, au venit și alți colegi și am reușit să le oprim, tocmai pentru a nu fi un semnal de, știu eu, de degringoladă în Guvern”. Ei, după ce „le-a oprit”, s-a dus la pe la televiziuni și-a anunțat că cele două trebuie să plece din Guvern, că au probleme penale și nu dă bine nici la imaginea Executivului, nici la Comisia Europeană. Și că dacă nu pleacă ele, demisionează el! Păi, nu e mama absurdului?  Și încă, tot Mihai Tudose, după ce a forțat demisia lui Sevil Shhaideh la Ministerul Dezvoltării: „Sper că Sevil va accepta să lucreze în aparatul guvernamental”. Adică spui că nu mai poate sta în Guvern, că are probleme penale, că strică imaginea, că nu e bine văzută în Europa, după care „speri” că va accepta să lucreze la Guvern, deoarece „are experiență, e cea mai bună din țară pe această zonă în tot ce înseamnă dezvoltare regională, reformă administrativă”.  Nu-i noaptea minții?  

L-am auzit și pe Liviu Dragnea, cam tras la față, vorbind despre „cumpăna foarte mare” prin care a trecut PSD și acuzând pentru asta „oameni din afara partidului”, când lângă el își aștepta rândul la declarații chiar cel ce provocase jumătate din respectiva „cumpănă”. Că de cealaltă jumătate a avut grijă însuși dl. Dragnea…

„Dacă o țin așa, din scandal în scandal, când mai guvernează ăștia de la PSD?”, se întreba amicul de care aminteam la început. Păi, cu cât sunt ocupați mai mult cu scandalurile și guvernează mai puțin, cu atât mai bine pentru nație! Fiindcă nu mai au atâtea ocazii să guverneze prost și parcă în dușmănie!   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button