BRAŞOV. Proxenet pus la muncă în folosul comunităţii
Un bărbat din judeţul Braşov care fusese trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi pornografie infantilă a fost condamnat, în final, pentru proxenetism, primind 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani şi având de prestat muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile. Sentinţa a fost dată ieri de Curtea de Apel Braşov.
B. Cornel Constantin a fost condamnat mai întâi de magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov. Ei au decis, pe 3 martie, să schimbe încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de minori (o parte vătămată) în cea de proxenetism, pentru care l-au condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare cu termen de supraveghere de 3 ani şi să-l achite de pornografie infantilă.
Sentinţa a fost, însă, atacată cu apel de DIICOT Braşov şi de inculpat, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, unde instanţa a decis, ieri, să majoreze termenul de supraveghere de la 3 la 4 ani şi perioada de muncă în folosul comunităţii de la 60 la 120 de zile. Decizia este definitivă.
Bărbatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 5 mai 2016 – 21 iunie 2016 şi arestat la domiciliu în perioada 21 iunie 2016 – 12 august 2016, apoi a fost plasat sub control judiciar, până ieri, când a încetat de drept măsura preventivă, dată fiind sentinţa definitivă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.