Articol EXCELENT cu și despre NADIA COMĂNECI în Le Monde!!!
Nadia Comăneci este o vedetă la Montreal, unde se dispută în aceste zile Campionatele Mondiale de gimnastică artistică. Acolo, în Canada, a făcut istorie la Jocurile Olimpice din 1976, când a cucerit trei medalii de aur la vârsta de 14 ani, primind, în premieră, nota 10. „Fiica mea este o regină a gheții”, spunea atunci, cu o mândrie simplistă, mama sa.
Elisabeth Pineau, jurnalistă la Le Monde, a redescoperit-o pe Nadia mereu zâmbitoare printre performerii de azi, care o privesc cu admirație și respect, subliniind: „Arată cu vreo 15 ani mai tânără decât vârsta pe care o are”.
„Nu-mi dau seama cum au trecut, deja, 40 de ani. Eram un copil când am fost vedeta Olimpiadei de la Montreal, n-am conștientizat ceea ce obținusem. Când am revenit la București și 10.000 de persoane m-au întâmpinat la aeroport, am avut un șoc. Pentru mine, performanța era banală. Nu făcusem altceva decât să repet, în competiție, ceea ce exersam de zeci de ori la antrenamente”, s-a destăinuit Nadia, care mult mai târziu a realizat că victoriile nu-i aparțineau, fiindu-i „furate” de Nicoale Ceaușescu pentru a demonstra triumful comunismului asupra capitalismului. A primit și medalia de aur al muncii socialiste…
Totuși, i-a spus răspicat ziaristei: „Dacă nu știați, eu am fibră naționalistă. Deși locuiesc în SUA de 25 de ani, sunt româncă, simt întotdeauna românește”.
La nici 20 de ani, Nadia Comăneci a terminat-o cu activitatea competițională. A pus punct carierei după Olimpiada de la Moscova (1980), deși în mod oficial retragerea s-a făcut în 1984. Păpușa de la Montreal suferea de bulimie, era și depresivă. Ducea o viață urâtă, era într-o relație cu Nicu Ceaușescu, nu i se putea împotrivi nicicum.
„Nu cred că mi-a fost furată copilăria, adolescența. Am avut și am drumul meu în viață. Îi sunt recunoscătoare mamei, care m-a dus la gimnastică. Altfel, aș fi avut o existență banală, infinit mai puțin incitantă. N-am nici un regret”, a relatat Nadia, care a vorbit și despre fuga din România în toamna lui 1989: „Știam că e periculos ce fac, că puteam fi arestată, dar mi-am zis că n-am nimic de pierdut. Trebuie să recunosc că am avut șansă”.
„Visul american” a dus-o la Oklahoma, Bart Conner, dublu medaliat cu aur la J.O. de la Los Angeles – 1984, făcându-i, dulce, cu ochiul prin 1991. Cuplul, instalat la Norman, deține astăzi un imperiu al gimnasticii: o societate de producție, „Perfect 10 Production”, un magazin, o fabrică de accesorii pentru această disciplină și, peste toate, o academie, unde se antrenează 1.500 de sportivi.
„73 este numărul meu”, a punctat „regina gheții” într-o mică lecție de numerologie, explicând: „7×3 = 21, ca a 21-a ediție a Jocurilor Olimpice – Montreal 1976. De asemenea, am 10 medalii, din care trei de aur, 7+3 = 10”.
Apoi, Nadia a menționat că vine în România de cel puțin 6 ori pe an, fiind președintele onorific al Federației Române de Gimnastică și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Se ocupă de fundația care-i poartă numele, ține lecții de gimnastică la Stejarii Country Club, complexul al cărui proprietar este Ion Țiriac. I s-a propus să intre în politică, dar a refuzat cu diplomație, susținând că „singura mea politică este sportul”.
De asemenea, îl vizitează regulat pe antrenorul Bela Karolyi la ferma sa din Texas, dezvăluind și că are grijă de silueta sa, astfel încât, zilnic, efectuează 30-40 de minute exerciții de fitness: „Îmbătrânesc corect”.
Foto: Le Monde
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.