Formația Chelsea, anchetată de FIFA
Clubul englez Chelsea face obiectul unei anchete a FIFA, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al forului fotbalistic mondial, confirmând informațiile din cotidianul britanic The Times, potrivit cărora această procedură vizează transferurile unor tineri jucători străini. „Putem confirma că este în curs de desfășurare o anchetă privind-o pe Chelsea. Nu putem oferi nici un detaliu despre un subiect în cursul anchetei, a afirmat purtătorul de cuvânt.
În cursul după-amiezii, The Times afirmase că gruparea de pe Stamford Bridge, campioana en titre din Premier League, este vizată de o anchetă pentru „posibila încălcare a regulamentului privind transferurile tinerilor jucători străini”. Citată de cotidianul britanic, Chelsea a afirmat că „respectă toate statutele și regulile FIFA”.
Potrivit ziarului, faptele comise de Chelsea sunt „mai puțin grave” decât cele comise de Atletico Madrid și Real Madrid. Cele două cluburi au primit din partea FIFA interdicție la transferuri, în ianuarie 2016, după o anchetă a comisiei de disciplină a forului fotbalistic mondial privind participarea unor jucători minori la competiții.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.