Sport

BRAȘOV – ADRENALINĂ. Rideri de TOP își dau întâlnire la Cheile Grădiștei!!!

 

CARPATHIAN MTB EPIC, o competiție ciclistă spectaculoasă, este organizată în premieră în perioada 21-24 septembrie la Cheile Grădiștei-Fundata.

Întrecerea se va disputa pe trasee amenajate în Parcurile Naționale Bucegi și Piatra Craiului.

CARPATHIAN MTB EPIC se desfășoară pe 3 etape, în format individual, competiția fiind nou intrată în calendarul internațional. Astfel, riderii vor parcurge în total 157 de kilometri, cu o diferență de nivel de 5.750 metri, pe rute spectaculoase.

Sunt așteptați 100 de particicipanți, atât din țară, dar și de peste hotare, pe durata celor 4 zile la start urmând să se alinieze cicliști profesioniști, precum: Frédéric Gombert – Franța, Janka Keseg Stevkova și Matej Ulik – Slovacia, Lutz Baumgärtel și Florian Schön – Germania, Łukasz Klimaszewski – Polonia, Marton Blazso și Veronika Cseh – Ungaria, Aneliya Karagyozyan – Bulgaria, Kristina Konvisarova – Ucraina, Maxim Ciumer – Republica Moldova. România va fi reprezentată de Lucian Logigan, Daniel Crista, Vlad Dascălu, Karina Bonta, Andrei Nechita și Robert Dobai.

Premiile în bani sunt în sumă de 12.540 de euro, dar și în produse a căror valoare totală ajunge la aproximativ 30.000 de euro, precum și medalii cu design special.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button