Nu-ți plătești amenzile? Să te aștepți la suspendarea permisului auto!
Au mai fost o inițiative de acest gen cu ani în urmă, însă neconcretizate. De acastă dată, un proiect similar a fost depus la Senat de deputatul Mihai Weber, actualul președinte al Comisiei pentru controlul SIE. practic, este vorba de un proiect de LEGE pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
În expunerea de motive, inițiatorul specifică: „Statisticile autorităţilor competente relevă o situaţie defavorabilă din punctul de vedere al încasării la buget a amenzilor contravenţionale provenind din amenzile de circulație. Întrucât acestea reprezintă sume importante la bugetul de stat, neachitarea acestor obligații afectează considerabil bugetul local. În acest context este necesară o politică legislativă adecvată prin care trebuie, pe de o parte, generate măsuri pentru creşterea gradului de încasare a amenzilor, iar, pe de altă parte, cetăţeanul trebuie să fie constrâns să achite amenda în termenul prevăzut de lege, prin sancționarea atitudinii sa de neconformare faţă de norma juridică, suspendând exercitarea dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere”.
În proiect se menționează că nesancționarea adecvată a conducătorilor auto care nu își respectă obligația de a achita amenda determină perpetuarea unui comportament neadecvat în trafic, întrucât contravenientul nu resimte constrângerile impuse de măsura coercitivă, considerând faptele sale ca fiind de natură normală, asupra sa nereflectându-se cu adevărat o penalizare.
„Mai mult, la nivel social, există o discriminare a celor care își achită la timp obligațiile, atâta timp cât atât cei care se achită, dar și cei care evită obligația impusă prin sancțiunea principală a amenzii, se bucură în continuare de exercitarea dreptului de a conduce. Considerăm că este necesară o constrângere suplimentară pentru normalizarea situației privind achitarea amenzilor de circulație, fapt ce constituie atât o înlăturare a stării de pericol create prin posibila repetare a unor fapte interzise de lege, dar și creșterea nivelului de încasare a obligațiilor bugetare”, a scris parlamentarul.
Așadar, noul proiect de lege prevede un termen-limită până la care şoferii care au primit sancţiuni pentru că au încălcat regulile de circulaţie trebuie să le plătească. Şoferii vor fi introduşi într-un sistem informatic care va ţine evidenţa amenzilor şi a termenelor scadente. Oficialii de la Rutieră au susţinut de-a lungul timpului că în ţara noastră nu există o strategie concretă de colectare a amenzilor aplicate conducătorilor auto. Potrivit statisticilor, doar 26% din şoferii români îşi plătesc amenzile rutiere. În timp ce în Olanda, banii colectaţi din amenzile date conducătorilor auto ajung undeva la 98%, iar în Bulgaria la 68%. Potrivit actualului Cod Rutier, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.