[ViDEO] Peste 150 de migranţi din Iran şi Irak, salvaţi azi-noapte de pe o navă aflată în derivă în Marea Neagră (FOTO şi VIDEO)
O ambarcaţiune pe care se aflau peste 150 de migranţi a fost depistată de poliţiştii de frontieră români, ieri, în apele Mării Negre, unde se afla în derivă. Pentru a aduce pescadorul Ruya 1 în Portul Midia, a fost nevoie de intervenţia navelor Poliţiei de Frontieră şi de o ambarcaţiune civilă de pe platformele petroliere din zonă.
„Pescadorul a fost adus în siguranță în port (n.r. azi-noapte), în condiții de vreme nefavorabilă și mare de gradul 4-5, iar persoanele au fost debarcate. După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora și acordarea de asistență medicală de specialitate, s-au derulat procedurile specifice în astfel de situații, constând în activități de triere și identificare a celor în cauză”, au explicat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, precizând că au fost identificaţi 157 de cetăţeni din Iran şi Irak (56 de copii şi 101 adulţi) care intenţionau să ajungă ilegal în România.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Nava a fost detectată la aproximativ 32 mile marine Est Midia, apoi ţinta a fost confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naţionale, ca fiind o ambarcaţiune cu mai multe persoane la bord.
Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgență efectuarea unei misiuni cu două nave de intervenție care s-au deplasat spre ambarcațiunea suspectă. Totodată, s-a solicitat sprijinul Marinei Militare care a participat cu o navă de intervenție aflată în zonă. De asemenea, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autoritățile de frontieră bulgare și turce.
Nava, care a plutit în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor, vremea fiind nefavorabilă (vânt puternic, mare de gradul 5).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.