112

Până anul trecut figura pe lista celor mai căutaţi infractori, iar astăzi a fost eliberat! „Mentorul spiritual” Gregorian Bivolaru a ieşit din penitenciar cu „aprobarea” procurorilor

 

Gregorian Bivolaru, fondatorul Mişcării de Integritate Spirituală în Absolut (MISA), a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Bistriţa, după ce decizia dată săptămâna trecută de judecători nu a fost contestată de către procurori, conform hotnews.ro.

Judecătoria Bistriţa a aprobat, pe 7 septembrie, ca Bivolaru să fie eliberat condiţionat, iar termenul de depunere a contestaţiei a expirat azi-noapte, fără ca procurorii să facă vreo mişcare în acest sens. Prin urmare, decizia a rămas definitivă, iar liderul spiritual MISA se poate bucura din nou de libertate.

Bivolaru a fost condamnat în anul 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că, timp de doi ani (2002 – martie 2004), folosindu-se de calităţile declarate – de „profesor yoga” şi „mentor spiritual”, prin abuz de autoritate, a recrutat în sopul exploatării sexuale o minoră, cursantă yoga, cu care a întreţinut în mod repetat acte sexuale şi de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani şi alte foloase.

Procurorii au mai susţinut că Bivolaru a atras, prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistenţă şi remiterea altor foloase materiale, pe M. M. F., cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora M.D..

Gregorian Bivolaru a mai fost acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, a întreţinut acte sexuale cu alte două minore, folosindu-se de calitatea sa de mentor spiritual.

El a reuşit să părăsească ilegal România şi a fost reţinut pe 4 aprilie 2005, de poliţia suedeză, în oraşul Malmo. Apoi, autorităţile din Suedia i-au acordat azil politic. Bivolaru a fost prins, la trei ani de la condamnarea definitivă, respectiv pe 26 februarie 2016, în Franţa, iar în vara aceluiaşi an a fost adus în România, sub escortă.

Conform avocaţilor liderului MISA, Gregorian Bivolaru a solicitat eliberarea condiţionată întrucât legislaţia prevede ca persoanele care au depăşit vârsta de 60 de ani pot fi eliberate condiţionat după ce au executat o treime din pedeapsă. Întrebat, la ieşire din penitenciar, ce are de gând să facă, el a răspuns că îşi doreşte să scrie cărţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button