[ViDEO] BRAȘOV. Dezvoltatorii imobiliari nu mai sunt obligați să planteze arbori
În ședința ordinară a Consiliului Local Brașov care a avut loc astăzi, 8 septembrie, a fost aprobată o modificare la programul „Brașovul Verde”, în sensul în care s-a scos obligativitatea ca cei care construiesc pe teritoriul municipiului Brașov să planteze și arbori, conform proiectului inițiat de PER Brașov și votat în forma propusă, în luna aprilie.
Însă, Hotărârea CL cu pricina nu a fost validată de instituția Prefectului Judeţului Braşov, care a trimis o adresă către Primăria Brașov prin care, în urma efectuării controlului de legalitate, s-a solicitat „reaprecierea hotărârii 157/28.04.2017”, în baza „Regulamentului general de urbanism, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi în zonele urbane, republicată, O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată”.
Ca urmare, CL Brașov a votat în ședința de astăzi modificarea propusă, astfel încât programul „Brașovul verde” să fie aplicat totuși.
Amintim că proiectul inițial îi obliga pe toţi cei care vor depune documentaţii pentru autorizaţii de construire locuinţe – unifamiliale sau rezidenţiale, dar şi hale de producţie, să planteze pomi fructiferi, arbori, arbuşti, pe proprietatea pe care construiesc.
După ședința de astăzi, în care consilierii locali au aprobat modificarea, în primul articol se menționează că „orice persoană fizică sau juridică din municipiul Brașov care solicită autorizaţie de construire pentru locuinţe sau alte categorii de obiective cu caracter definitiv are posibilitatea de a planta pomi fructiferi/arbori/arbuşti”. Așadar, au fost eliminate și contravențiile pentru încălcarea normelor locale.
Potrivit consilierului local PER, Adina Donosă, restul prevederilor rămân în valabile, respectiv persoanele care se căsătoresc sau nasc un copil, pot la rândul lor, fără să aibă o obligaţie în acest sens, să planteze pe domeniul public câte un pom, pe locaţiile puse la dispoziţie de serviciile de specialitate ale Primăriei Braşov. Donosă a menţionat că va fi permisă inscripţiona numele copilului pe arbust, fără a afecta integritatea copacului.
Declarație de presă pe acest subiect de la consilierul local Adina Donosă, în materialul video atașat.
citiți detalii despre program aici:
Programul BRAȘOVUL VERDE, apărat cu înverșunare de ecologiști
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.