Liviu Dragnea: „Sunt forțe politice, și nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică şi cea legitimă”
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, la Mamaia, la Școala de Vară a Organizației de Femei Social Democrate (OFSD), că există forțe politice în România, și nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât „cea democratică și cea legitimă”.
„Și consecințele acestei vreri nelegitime sunt vizibile. Sunt scandalurile montate aproape zilnic împotriva noastră, împotriva noastră ca grup și împotriva noastră ca persoane. Poate că încă nu ne-am dezmeticit complet, dar ar fi cazul să ne dezmeticim, ar fi timpul să ne dezmeticim. Oriunde ne uităm azi în societatea românească se dau lupte. Sunt multe de clarificat în toate domeniile, dar cele mai multe se pare sunt de clarificat în politic”, a arătat Liviu Dragnea.
În opinia sa, este vorba despre o „luptă nelegitimă pentru putere”. „Este lupta celor care n-au câștigat-o și care o vor într-un mod nelegitim contra celor care au câștigat-o și care vor să o folosească pentru dezvoltarea acestei țări. Este lupta lor împotriva noastră, ca să nu ne mai complicăm și nici să ne ascundem. Și vă întreb: De ce ar trebui să cedeze PSD puterea? De ce ar trebui PSD să cedeze ceea ce a câștigat în decembrie 2016? De ce să cedăm dreptul nostru de a îndrepta ceea ce este strâmb, de ce să cedăm dreptul de a îndrepta nedreptățile făcute până acum românilor și care se fac și în continuare?”, a explicat liderul social-democrat.
Faptul că partidul nu știe să piardă, îi „sperie” pe adversarii săi, dar cu toate acestea misiunea politică a PSD este una frumoasă, dar și foarte grea. „Nu încercăm doar să creștem o economie și să respectăm un deficit, astea sunt numai cifre, vrem să salvăm o țară, să vindecăm o națiune. România trebuie vindecată, trebuie ca fiecare procent de creștere economică să se simtă imediat în buzunarele românilor, să retezăm de la rădăcină un sistem care vrea să mențină nedezvoltarea, să aducem lucrurile în matca lor firească, să aducem instituțiile în poziția lor legitimă, constituțională și societatea noastră în pace și normalitate”, a concluzionat Liviu Dragnea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.