Sport

BRAȘOV. Sepsi Sf. Gheorghe își blochează rivalele prin memorii la FRB

 

Campioana României la baschet feminin, Sepsi Sf. Gheorghe, se ocupă să își blocheze adversarele și în afara terenului.

Mai exact, înaintea acestui sezon, Federația Română de Baschet a stabilit ca echipele care participă într-o cupă europeană să poată transfera șase jucătoare străine, trei din SUA și trei din Europa, spre deosebire de restul competitoarelor, care pot avea doar cinci straniere în lot.

În cupele europene, România are cinci reprezentante, Sepsi Sf. Gheorghe (EuroCup), Olimpia Brașov, CS Universitatea Alba Iulia, CS Universitatea Cluj-Napoca și CS Municipal Satu Mare (Cupa Europei Centrale).

Astfel, aceste formații ar fi avut dreptul să transfere șase straniere. Doar că cei de la Sepsi Sf. Gheorghe s-au gândit să facă un memoriu la FRB, semnat de Rusz Istvan, prin care cer ca doar echipele înscrise în EuroCup sau în Euroligă să poată avea șase straniere. FRB a acceptat acest memoriu, astfel că în acest moment, grupările din Cupa Europei Centrale, printre care și Olimpia CSU, nu mai pot transfera cea de-a șasea sportivă din afara României.

Normal, formațiile vizate vor contesta această decizie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button