112

BRAȘOV. Șoferul care, băut fiind, a accidentat mortal un pieton, în zona Gemenii, a fost pus sub control judiciar

 

Tânărul în vârstă de 23 de ani care, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat mortal un bătrân care traversa regulamentar strada, pe la o trecere de pietoni din zona Gemenii, a fost pus sub control judiciar.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a respins ieri (joi) propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov de a-l aresta preventiv pe S.P.I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. În schimb, a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpat.

Pe timpul cât se va afla sub control judiciar, S.P.I. va trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia mun. Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Decizia Judecătoriei Brașov nu este definitivă, putând fi contestată.

De asemenea, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin inculpatului, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Potrivit polițiștilor, miercuri, în jurul orelor 5.30, tânărul a condus un autoturism pe Zizinului, din municipiul Brașov, dinspre Uzina 2 spre Gemenii, iar la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 80 nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 81 ani, angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe care l-a accidentat mortal. Ulterior, s-a stabilit că șoferul avea 0,63 mg/l alcool pur.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button