Economic

AFIR primește cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea produselor agricole

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește, începând din 1 august 2017, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), informează instituția. Cererile pot fi depuse până în 31 octombrie 2017. Cei interesați au la dispoziție fonduri nerambursabile în valoare de 70 milioane de euro.

„Solicitanții eligibili pentru finanțare prin prezenta schemă sunt întreprinderile care realizează în mediul urban sau rural investiţii iniţiale pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse neagricole în sectoarele de activitate economica eligibile prevăzute în «Anexa 4» la «Ghidul Solicitantului»”, subliniază AFIR.

Printre activitățile eligibile din domeniul industriei alimentare se numără fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon, fabricarea produselor lactate, fabricarea îngheţatei şi a altor produse asemănătoare înghețatei, cum este sorbetul, fabricarea băuturilor – ca de exemplu fabricarea berii artizanale.

„Depunerea proiectelor se va realiza on-line prin intermediul modului de pe portalul AFIR. Pragul minim este de 15 puncte, iar pragurile de calitate sunt de 45 de puncte pentru luna august, 30 de puncte pentru luna septembrie și 15 puncte pentru luna octombrie”, arată AFIR.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție „Ghidul Solicitantului” care poate fi consultat gratuit pe site-ul agenției la secțiunea „Investiții PNDR”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button