Membrii trupei Linkin Park i-au adus un omagiu lui Chester Bennington
Membrii formaţiei Linkin Park au făcut prima declaraţie oficială după moartea solistului, Chester Bennington, anunţă BBC. Vocalist principal al formaţiei, Chester, a visat tot timpul să fie al cincilea membru al trupei britanice Depeche Mode.
„Inimile noastre sunt distruse, iar şocul, durerea şi negarea continuă să apară în familia noastră, pe măsură ce ne confruntăm cu ceea ce s-a întâmplat. În ultimele zile am avut parte de o revărsare de iubire şi de sprijin atât public, cât şi privat. Talinda şi restul familiei apreciază acest sprijin şi vor ca lumea să ştie că tu ai fost cel mai bun soţ, fiu şi tată şi că familia nu va mai fi niciodată completă fără tine“, se mai arată în declaraţie.
„Vorbind cu tine despre anii pe care-i aveam înainte împreună, entuziasmul tău a fost infecţios. Absenţa ta lasă în urmă un gol care nu va fi umplut niciodată. Ne lipseşte o voce zgomotoasă, amuzantă, ambiţioasă, creativă, amabilă şi generoasă. Încercăm să ne amintim că demonii care te-au luat de lângă noi fac parte din toată această înţelegere. Până la urmă, a fost felul în care cântai despre aceşti demoni care a făcut pe toată lumea să se îndrăgostească de tine încă de la început. I-ai scos la lumină fără teamă, iar prin asta, ne-ai adus împreună şi ne-ai învăţat să fim mai umani. Ai avut o inima mare şi îţi expimai uşor sentimentele”, au mai spus colegii şi prietenii lui Chester.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.