112

BRAȘOV. Șerban Huidu, despre accidentul de la Timișul de Sus în care au pierit trei oameni: „Lucrurile s-au întâmplat fără voia mea. Trebuia să fac mai mult ca să identific pericolul”

  • accidenthuidu.jpg
 

În 2011, realizatorul TV Șerban Huidu provoca un accident groaznic la Timișul de Sus, în care trei oameni au pierit.

Într-un interviu acordat pentru „Libertatea”, Huidu a vorbit despre respectivul accident, menționând că totul s-a întâmplat fără voia lui, dar că ar fi trebuit să facă mai mult pentru a identifica pericolul. Totuși, acesta a menționat că nu merita linșajul mediatic care a urmat.

„Amintiri sunt și vor fi câte zile voi avea eu, dar este importantă acea pace despre care vorbeam și pe care nimeni nu a înțeles-o. Mulți m-au întrebat: «cum, dom’le, ai reușit să faci asta?». Foarte simplu: pui într-o balanță ce puteai face și ce nu puteai face. Mie mi-a luat ceva timp să-mi dau seama care ar fi lucrurile pe care le-aș fi putut face și lucrurile pe care nu le-aș fi putut face și care s-au întâmplat. Și eu știu exact ce s-a întâmplat acolo, știu cel mai bine ce a fost și povestea poate fi redusă așa: stai față în față, cinstit, cu tine și îți spui, uite așa, așa și așa. După care pui în balanță – și, din fericire, balanța mea a ieșit bine. S-ar putea să fie situații în care balanța să iasă rău, și atunci chiar ai nevoie de un sfat. Asta nu înseamnă că sunt nesimțit. Lucrurile s-au întâmplat fără voia mea. Se spune că numai nebunii nu au sentimente, nu au regrete și nu le este frică. Important este să treci peste frică, să poți trece peste astfel de evenimente și eu cred că numai oamenii curajoși pot face asta. În viață sunt foarte multe lucruri pe care le poți face doar punând în balanță povești de viață prin care treci. Nu cred că exacerbarea unei situații îți face bine, dimpotrivă. Cred că îți face din ce în ce mai rău. Din fericire, mie mi-a ieșit bine autoevaluarea. Dar e posibil să iasă rău, să ai probleme de conștiință, vina să fie mai mare decât întâmplările fortuite. Și atunci ai o problemă, o problemă reală. Iar oamenii care sunt într-o astfel de situație cred că trebuie ajutați. Nu aș ajunge atât de departe, să spun că am rămas cu sechele. În schimb, am rămas cu învățăminte, cu dorința de a ajuta ca alții să nu ajungă în situația mea și cu regretul că s-a întâmplat. Și cu un regret că trebuia să fac mai mult ca să identific pericolul. De aici până la linșajul mediatic la care am fost supus în zilele alea… e o diferență ca de la cer la pământ… E o cale lungă… Au fost însă și oameni care au rămas cerebrali și cărora le mulțumesc. Este foarte greu de judecat și foarte complicat. Și sunt oameni care au făcut ce au vrut ei, cum au vrut ei. Mi s-a părut că judecătorii pot fi prezenți în fiecare studiou de televiziune, în fiecare articol și așa mai departe. Nu aș vrea să spun mai multe despre asta. Însă vreau să vorbesc despre două persoane. Una este Andrei Pleșu, care a scris un articol despre compasiune, în care nu a spus că eu sunt nevinovat, dar a spus că nu a întâlnit compasiune și empatie în toată această mascaradă audio tv. Iar cel de-al doilea este un exemplu negativ: Cristian Tudor Popescu, care se întreba de ce Becali a ajuns la pușcărie, de vreme ce nu a omorât pe nimeni, în schimb Huidu nu a ajuns, deși a omorât… Nu am condus din momentul accidentului, deși aveam dreptul să conduc. Voi vedea ce voi face peste doi ani”, a declarat Huidu pentru sursa citată.

FOTO: Arhivă. Accidentul din 2011 de la Timișul de Sus


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button