Politic

[ViDEO] Au fost găsiţi înlocuitori pentru consilierii judeţeni şi cel local excluşi din PER BRAȘOV

  • DSC_0032_206158.JPG
 

Preşedintele organizaţiei judeţene PER Braşov, Cătălin Nămăescu, a anunţat, astazi, în conferința de presă susținută la sediul partidului, că un consilier local şi unul judeţean au fost excluşi din partid, în urma unor abateri disciplinare, iar unui consilier județean i-a fost retras sprijinul politic.

Aşa cum am am anunţat în ultimele zile, în cauză sunt Mariana Sebeni ComşaMarius Comşa şi Nicolae Postolache. Chiar dacă nu a fost exclus din partid, ci doar i-a fost retras sprijinul politic, nici ultimul numit nu mai poate îndeplini mandatul de consilier judeţean, potrivit preşedintelui PER Braşov.
 
Motivele sancţionării celor trei de către Comisia de etică a organizaţiei ar fi indisciplina acestora în partid. Toţi trei au negat acuzaţiile ce li se aduc, dar conducerea PER la nivel naţional a fost fermă şi nu a revenit asupra deciziei iniţiale nici după ce a analizat vineri contestaţiile. (video 1)
 
Ca urmare, astăzi au fost anunţate persoanele care i-ar putea înlocui pe foştii membri PER Braşov cu funcţii în administraţiile publice: Gheorghe Lupu (prezentare în video 2), preşedintele organizaţiei PER Zărneşti şi Andrea Panait (prezentare în video 3), preşedintele organizaţiei din Săcele, pentru Consiliul Judeţean. Marius Comşa ar putea fi înlocuit cu un alt membru PER Braşov, Dan Cuibar.  
 
citiți și
 
 
  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button