Radu Mazăre a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat astăzi la patru ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de retrocedări ilegale, în care este acuzat de procurori că ar fi vândut mai multe plaje și zone de faleză de pe litoral, care aparțin statului și nu pot fi deținute de persoane fizice. 114 milioane de euro ar fi prejudiciul.
În același dosar, care vizează retrocedări de plaje în Constanța, fostul președinte al Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce omul de afaceri Cristian Borcea a fost achitat. Ultimii doi se află în prezent în închisoare.
Procesul a încput în urmă cu nouă ani, sentința fiind dată după opt amânări și peste 100 de termene.
Decizia magistraților de la Curtea de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Radu Mazăre mai are trei dosare, pentru infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, conflict de interese în formă continuată și fals în declarații.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.