Tarif dublu la rovinieta de o zi, pentru anumite vehicule de transport persoane
Prețul rovinietei de o zi pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune – inclusiv conducătorul auto și maxim 23 locuri pe scaune – inclusiv conducătorul auto (categoria G) se dublează, de la noapte, ajungând la 4 euro, inclusiv TVA.
Anunțul a fost făcut astăzi de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„CNAIR SA informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România”, scrie în comunicat.
În altă ordine de idei, CNAIR a atenționat că, la noapte, în intervalul orar 00:00 – 02:00, există posibilitatea funcționării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMCR).
„În situația în care utilizatorii rețelei rutiere din România nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menționat anterior, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârșitului zilei de 04.07.2017, pentru a evita aplicarea sancțiunii contraventionale”, au precizat reprezentanții CNAIR.
Până la stabilirea modalității tehnice de interconectare și a condițiilor financiare, împreuna cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă. „La momentul la care vor fi definitivate condițiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emitiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii rețelei de acest aspect”, se arată în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.