BRAȘOV. ANM: Urmează o noapte cu instabilitate atmosferică accentuată! Cum va fi vremea în următoarele două zile
Județul Brașov se află, începând cu orele 21.00 și până mâine la orele 9.00, sub atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată.
„Din seara zilei de sâmbătă până duminică dimineața (1/2 iulie), în sudul Banatului, local în Transilvania și Moldova, precum și în zona Carpaților Meridionali și în cea mai mare parte a Orientalilor vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp și punctiform 35…45 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului, cu precădere în nordul Olteniei și al Munteniei”, au informat meteorologii.
Aceștia nu au vești îmbucurătoare nici pentru următoarea perioadă.
Astfel, de mâine seară, județul Brașov se va afla chiar sub Cod Portocaliu (foto) de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, ploi însemnate cantitativ. Atenționarea va fi valabilă până luni, la orele 23.00.
„În cursul nopții de duminică spre luni (2/3 iulie) și pe parcursul zilei de luni, în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp”, au atenționat reprezentanții ANM.
În sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă în general între 25 și 50 l/mp.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.