Cod roșu de PSD!
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod roșu de caniculă pentru 19 județe. Toată țară, însă, e sub cod roșu de PSD. Mai cu seamă acum, după instalarea guvernului-marionetă al tandemului Dragnea-Vâlcov în Palatul Victoriei și în ministere și după primele probe de vai și-amar pe care s-a grăbit să le dea!
Nici nu fusese, încă, uns ministru, că insul desemnat să preia portofoliul Finanțelor a și izbit-o de gard, aunțând – pe un hol! – că Pilonul II de pensii va fi desființat și explicând cu lux de amănunte ce se va întâmpla după desființare. Așa, ca la un pahar de vorbă între doi navetiști, la bufetul gării! Firește, un asemenea anunț, pe un subiect atât de important a făcut vâlvă, a stârnit îngrijorări, nedumeriri, a generat reacții inclusiv la bursă… Boss-ul Dragnea a zis că e o prostie și-a încercat să arunce vina pe ziariști, proaspătul premier (deși în cazul său, cuvântul „proaspăt” e nepotrivit, că numai așa nu arată…) a zis și el că nici pomeneală. Ulterior, tipul de la Finanțe a comis un comunicat de presă cu ideea de bază că n-a zis ce zisese (deși fusese filmat și înregistrat și știa asta!) și că lumea e rea. Apoi, după votul de învestitură în Parlament, a sucit-o iar: „S-a produs o eroare pentru care îmi cer scuze”. Mda, s-a produs într-adevăr o eroare. Și anume atunci când acest individ a fost cocoțat ministru.
Ma departe. După alegerile parlamentare și instalarea Guvernului Grindeanu, boss-ul PSD, Liviu Dragnea și vorbeții din jurul său au ținut-o langa cu programul de guvernare: că pe baza acestuia i-a votat lumea, că ceva atât de bun nu mai există, că e alfa și omega și va fi respectat la virgulă, inclusiv termenele de aplicare, că e Sfânta Broșură la care e musai să se închine fieștecare pesedist și-așa mai departe. De altfel, nerespectarea ad-literam a acestui program a fost pretextul îndepărtării lui Grindeanu. Buuun!
Ce fac acum d-nii Dragnea, Vâlcov și grupul dimprejurul lor? Modifică peste noapte – fără măcar a catadicsi să anunțe „poporul pesedist” – Sfânta Broșură și anume prin punctele esențiale din zona economică și fiscală! Păi, dacă pentru că a ieșit din litera ei a fost mazilit Grindeanu, cam ce-ar trebui să se întâmple cu Dragnea & Company? În logica social-democrată a lucrurilor, dl. Dragnea ar trebui să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tudose, iar apoi să demisioneze din fruntea PSD, nu? Sau partidul să depună o „moțiune internă” împotriva sa!
Iar dacă acest nou program de guvernare va fi într-adevăr aplicat în forma anunțată, Cabinetul alcătuit de dl. Dragnea va intra în istoria neagră a României. Cel mai probabil sub denumirea de Guvernul Ruinei Naționale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.