BRAŞOV. Cinci dosare penale, în câteva ore, pentru neregulile din trafic! Unul dintre braşoveni a fost reţinut
Mai mulţi participanţi la trafic s-au ales cu dosare penale, în urma acţiunilor de control desfăşurate de poliţiştii rutieri din judeţ, pe parcursul zilei de ieri şi azi-noapte.
Unul dintre „clienţi” este un minor în vârstă de 17 ani, depistat în timp ce conducea un moped, ieri după-amiază, pe DJ 105A, în localitatea Rotbav. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că mopedul avea plăcuţa cu numărul de înregistrare al altui moped, radiat din circulaţie. Prin urmare, a fost întocmit dosar penal pentru şofat fără permis şi pentru conducerea unui vehicul cu număr fals de înregistrare.
Tot ieri, în jurul orelor 16.00, un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost prins de poliţişti că şofa pe strada Salciei din Râşnov, deşi avea dreptul de a conduce suspendat de săptămâna trecută, aşa că i s-a întocmit dosar penal.
Bărbatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În jurul orelor 17.30, alţi agenţi rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani care şofa pe DJ 103 A un autovehicul înmatriculat în străinătate, pentru care nu deţinea carte verde.
Alte două dosare penale au fost întocmite după lăsarea serii. Astfel, la orele 21.00, pe Aleea Constructorilor din Braşov, poliţiştii au identificat în trafic un tânăr de 21 de ani care se deplasa cu un motociclu, deşi nu are permis de conducere.
Tânărul a şi fost reţinut pentru 24 de ore. În fine, puţin după miezul nopţii, un bărbat de 28 de ani a fost descoperit şofând sub influenţa băuturilor alcoolice, pe strada George Călinescu din Braşov.
„Conducătorul a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Brașov, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se explică într-un comunicat remis de Poliţia Judeţeană Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.