Sănătate

Update BRAŞOV. Cazurile de rujeolă sunt multe, dar nu atât de multe

 
Deşi iniţial au fost anunţate, în conferinţa de presă de miercuri de la Prefectura Braşov, 64 de cazuri de rujeolă internate, conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase a precizat, într-o emisiune TV, că sunt de fapt la jumătate. Mai exact, astăzi, în spitalul braşovean erau internaţi 37 de bolnavi cu acest diagnostic, cele mai multe cazuri provenind din rândul sugarilor şi al copiilor mici, după ce ieri fuseseră 32. De asemenea, pacienţii sunt nevaccinaţi, unii pentru că nu au ajuns la vârsta la care trebuie să le fie administrată prima doză de vaccin. Cei mai mulţi dintre pacienţi sunt din Zizin, unde este un focar de rujeolă. „Din oraşul Braşov sunt puţine cazuri, trei, majoritatea provin din Zizin şi alte sate limitrofe şi ne mai vin din când în când cazuri şi din judeţul Covasna”, a declarat astăzi dr. Ramona Ionescu, managerul spitalului.   
Numărul este, însă, mult mai mare faţă de alţi ani, inclusiv la Braşov. De regulă, pacienţii sunt internaţi maxim cinci zile, perioada critică în această boală. În România este epidemie de rujeolă, din cauza scăderii ratei de vaccinare. La Braşov, spun medicii de la Direcţia de Sănătate Publică, aproximativ 70% din cei care trebuia să fie vaccinaţi au şi primit serul.
 
Citiţi şi:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button