BRAŞOV. Cum poate fi consolidată relația dintre politicieni și comunitate
Asta au aflat aleşii locali braşoveni prezenţi astăzi la Conferința „Consolidarea relației dintre reprezentanții politici și comunitate”, care a fost organizată de asociația Grupul pentru Inițiativă Locală (GIL) Corona, în parteneriat cu Comisia Fulbright România, cu Universitatea „Transilvania” Brașov, Secția Studii Americane, Facultatea de Litere și cu colaborarea Consiliului Județean Brașov. Invitatul principal al organizatorilor a fost Joseph Amiri, afiliat prin Programul Fulbright al SUA la Universitatea „Transilvania”din Brașov pentru perioada octombrie 2016 – iunie 2017.
Ca profesionist în domeniul științelor sociale și politice, Joseph Amiri beneficiază de o interesantă experiență în domeniul dezvoltării internaționale, participând timp de mai mulți ani la proiecte pentru comunități locale din țări avansate, ca SUA, dar și mai puțin dezvoltate, precum Ecuador sau Ucraina. A studiat două domenii academice, politică și istorie, absolvind în anul 2011 o prestigioasă universitate americană, University of Maryland, College Park, unde a avut șansa să fie îndrumat, printre alți remarcabili profesori recunoscuți la scară globală, de un bun cunoscător al societăților foste comuniste, în persoana lui Vladimir Tismăneanu, profesor titular la această universitate americană.
Celor prezenți la această conferință le-au fost prezentate practici eficiente de comunicare politică și alte aspecte esențiale legate de relația aleșilor locali cu comunitatea locală. La întâlnire au participat consilieri locali, județeni, secretari din primării, viceprimari și primari din localități mici și mari ale județului Brașov. Organizatorii și-au propus să continue proiectul cu întâlniri destinate mediului politic, ce se vor desfășura în câteva din localitățile care au avut reprezentanți la această întâlnire, printre care se numără Tărlungeni, Poiana Mărului, Sâmbăta de Sus, Șinca Nouă, Racoș și, nu în ultimul rând, muncipiul Brașov. „În absența unor strategii de comunicare profesionalizate și oneste, pentru care pledează în mod consecvent organizatorii conferinței, orice guvernare este una șubredă și ineficientă. Întâlnirea publică organizată de asociația GIL Corona din Brașov și partenerii săi a transmis ca mesaj principal faptul că o bună comunicare politică nu trebuie privită doar din prisma unei puteri mai mari pentru cetățeni; aceasta comunicare politică este obligatorie pentru o legitimitate reală și o putere mai mare și pentru clasa politică”, a afirmat Joseph Amiri, specialist în științe politice, lector din partea Comisiei Fulbright România.
„Primul pas spre schimbarea socială este să devenim mai conștienți cu privire la practicile politice care fac diferența între guvernanții buni și cei puțin performanți, între lideri mereu contestați și liderii comunităților locale prospere, cu o bună calitate a vieții. Argumentele prezentate de invitatul nostru au arătat cum o bună comunicare politică presupune un dialog politic responsabil, pro-activ și incluziv. Joseph Amiri a explicat obligația morală și nu numai legală a aleșilor locali de a guverna nu doar pentru electoratul propriu, ci pentru toată comunitatea. Dincolo de orice teorie, feedback-ul primit de la oamenii politici prezenți ne-a indicat faptul că au fost extrem de convingătoare exemplele ilustrative care au fost prezentate de noi. Unele exemple au fost din mediul românesc, altele din țări ca SUA sau Ecuador. În aceste țări Joseph Amiri a fost implicat în proiecte de dezvoltare comunitară care au primit sprijin direct din partea guvernului american prin programele pentru dezvoltare internațională pe care acastă țară le oferă – conform obligațiilor asumate prin tratatele internaționale, la fel ca multe alte țări europene și nu numai”, a declarat dr. Angela Dobrescu, sociolog, coordonatorul proiectului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.