Economic

Estimare. Situația politică din România nu va avea un impact semnificativ asupra „nivelului robust al creșterii economice”

 

Analistul de la „The Economist Intelligence Unit”, Maximilien Lambertson, a declarat, astăzi, pentru Agenția Națională de Presă Agerpres, că situația politică din România nu va avea „un impact semnificativ asupra nivelului robust al creșterii economice actuale”.

„Deși este șocant ca un partid de guvernământ să-l înlocuiască pe prim-ministru abia după șase luni de mandat, firmele românești, consumatorii și investitorii au fost pregătiți pentru acest tip de instabilitate politică de la declanșarea protestelor de masă din februarie. În sprijinul acestui punct de vedere, prima de risc pentru România deși este mai mare decât în septembrie 2016 rămâne cu mult sub nivelul anterior anului 2015. Din aceste motive, nu ne așteptăm la un impact semnificativ asupra nivelului robust al creșterii economice actuale, care ne așteptăm să atingă un vârf în acest an și să încetinească în 2018, în principal datorită faptului că economia se confruntă cu constrângeri de capacitate”, a explicat Maximilien Lambertson.

În opinia sa, economia României va crește în 2017 cu 4,2% și cu 3,6% în 2018. Totodată, oficialul estimează că deși în țara noastră vor putea fi văzute deprecieri moderate ale monedei naționale în raport cu euro, cel mai probabil leul se va aprecia față de euro.

Reamintim că, miercuri seară, premierul Sorin Grindeanu a anunțat că nu demisionează din funcție și că va face acest lucru atunci când președintele Klaus Iohannis va numi un prim-ministru de la PSD.

Citiți și: 

Mădălina Dobrovolschi: „Președintele solicită rezolvarea urgentă a crizei din interiorul coaliției de guvernare”

Sorin Grindeanu: „România are nevoie de stabilitate și de responsabilitate în actul de guvernare”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button