112

BRAŞOV. Un pavilion nou, cu peste 80 de locuri, va fi construit la Penitenciarul Codlea

 

Şi aşa supraaglomerat, precum şi în aşteptarea deţinuţilor care au comis infracţiuni pe teritoriul altor ţări şi la nivel internaţional se doreşte relocarea lor cât mai aproape de casă, Penitenciarul Codlea se va extinde, solicitând aprobarea şi fondurile necesare atât pentru reabilitarea corpurilor de clădire existente, cât şi construirea unui pavilion nou.

Potrivit anunţului postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea contractului de lucrări este estimată la suma de 1.536.509 de lei, fără TVA, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat. Potrivit anunţului, ofertele vor putea fi depuse până la data de 30 iunie, iar data limită de evaluare a ofertelor este 7 iulie, iar după semnarea ordinului de începere a lucrărilor, constructorul va avea la dispoziţie 405 zile pentru a a elabora toată documentaţia necesară (proiecte tehnice, obţinerea avizelor, etc), dar şi pentru a finaliza amenajarea noilor spaţii.  

Din informaţiile solicitate şi primite de la conducerea Penitenciarului Codlea, aflăm că proiectul de construire a „Pavilionului 05” are ca scop „creşterea capacităţii de cazare a Penitenciarului Codlea cu 84 de locuri de deţinere, ceea ce va duce la diminuarea supraaglomerarii în cadrul entităţii şi, totodată, diminuarea amenzilor acordate de CEDO pentru nerespectarea condiţiilor de cazare”.

În acest moment, la Codlea sunt cazaţi 622 de deţinuţi, aproape cât capacitatea maximă pentru ca gradul de ocupare să fie maxim.  

De precizat este că, din cauza condiţiilor neconforme de detenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis în luna aprilie că România trebuie să plătească, în total 16.000 de euro despăgubiri morale şi 1.850 de euro cheltuieli de judecată, după ce instanţa europeană a fost sesizată de mai multe persoane în legătură cu condiţiile din închisorile din România. Reclamanţii s-au plâns nu doar de aglomeraţia din închisori, ci şi de insuficienţa instalaţiilor sanitare şi de lipsa de igienă, de calitatea scăzută a hranei, de şobolani şi insecte în celule.

„Contextul internaţional, dominat de criza economică, de nevoia realocării resurselor, impune o nouă abordare a gestionării efectivelor de persoane private de libertate de către fiecare ţară în parte. Acest aspect a relevat ca soluţie de urgenţă repatrierea persoanelor private de libertate către statele de origine, decizie care impune identificarea, la nivel individual, a unor instrumente/mecanisme de gestiune. La nivel intern, recesiunea economică înregistrată în ultimii ani, coroborată cu oferta slabă de locuri de muncă şi cu ofertele educaţionale şi de formare profesională insuficient adaptate nevoilor grupurilor vulnerabile, creează o presiune suplimentară asupra societăţii, presiune care se reflectă şi în dinamica ascendentă a ratei infracţionalităţiiv”, a argumentat subinspector Liviu Matache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Codlea.

Ca urmare, după cum a precizat sursa citată, în contextul socio-economic actual, Penitenciarul Codlea, pe fondul unor resurse financiare limitate, „se confruntă cu un proces de schimbare, însoțit de transformări care presupun armonizarea instituției penitenciare românești, ca sistem penitenciar european, la standardele internaţionale de performanţă. Prin implementarea acestui proiect se vizează abordarea deficiențelelor prin: consolidarea capacității penitenciarului Codlea (în special) și a sistemului penitenciar (în general), pentru asigurarea de locuri de detentie corespunzatoare, precum şi stabilirea, amenajarea şi dotarea unei clădiri în incinta Penitenciarul Codlea”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button