Statul ar putea deveni acționar la IMM-urile care iau credite prin Fondul Social European
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a anunțat, astăzi, la o conferință de specialitate, că statul ar putea deveni acționar la întreprinderile mici și mijlocii (IMM), care iau credite prin Fondul Social European (FSE). În momentul de față, se analizează aducerea în România a unui instrument financiar, „Micromezanin”, care este aplicat în Germania.
„Ce înseamnă acest micromezanin ca instrument financiar? Pe Fondul Social European înseamnă că putem să facem o creditare până la 50.000 de euro pe o perioadă de aproape 5 ani pentru o întreprindere mică și mijlocie. Dacă în această perioadă nu se poate restitui de către societate creditul, el se transformă în aport la capitalul social. Vrem să sprijinim, nu să intre firmele în insolvență sau în faliment în urma accesării unui credit. Vrem să le sprijinim astfel încât, pe baza unui plan de dezvoltare, de restructurare, ele să poată să funcționeze”, a explicat Rovana Plumb. În perioada următoare urmează să se facă memorandum, care va fi prezentat în ședință de Guvern.
Oficialul a participat la o conferință dedicată împlinirii a 10 ani de Granturi SEE și norvegiene în România. Peste 800 de proiecte au fost finalizate în cadrul Granturilor SEE și norvegiene, în luna aprilie 2017, în domenii precum sprijinirea afacerilor ecologice, cercetare, justiție și afaceri interne, reducerea sărăciei și incluziune socială, potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ambasadei Norvegiei. Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Norvegiei, Islandei și a principatului Liechtenstein la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la întărirea relațiilor bilaterale cu 15 state din Europa Centrală și de Est și din zona balcanică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.