BRAȘOV. Programul Start Up Nation, atractiv pentru brașoveni
Interesul pentru Programul Start Up Nation este mai mare decât la programele similare precedente, apreciază deputatul brașovean Roxana Mînzatu.
Parlamentarul PSD a încheiat vineri o serie de șase întâlniri publice cu cei interesați de bani pentru prima afacere. Campania de informare pe marginea acestei oportunități de finanțare oferite de Guvernul României, este doar cel mai recent demers al social-democratei. Ea a susținut acest program în campanie, a lucrat împreună cu Ministerul pentru IMM-uri pe timpul dezbaterii și definirii lui, a cerut eligibilitatea cheltuielilor cu salariile. În plus, a comunicat Guvernului că pot apărea probleme cu privire la capacitatea instituțională a Oficiilor Teritoriale pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, dar și că e nevoie de o motivare salarială a angajaților de acolo.
„Mă bucur să constat că, în ciuda unor știri de genul Programul Start-up s-a împotmolit”, oamenii de afaceri, actuali sau viitori, și-au păstrat încrederea în ceea ce eu consider a fi unul dintre pilonii importanți ai Programului de Guvernare. Sănătatea unei economii se măsoară în numărul de firme viabile pe care le are, iar micile afaceri autohtone sunt foarte importante dacă ne dorim mai mulți români în clasa de mijloc. Sunt importante societățile care vin cu noutăți, care reinventează produse și servicii de pe un anumit domeniu. Tocmai acest lucru este și bine punctat în evaluarea solicitărilor de finanțare prin Start Up Nation”, explică Roxana Mînzatu.
Prima sesiune de informare a avut loc în 11 mai în Moieciu, iar ultima, în 9 iunie la Codlea. Încă patru întâlniri au avut loc în această perioadă, la Vama Buzăului, Brașov, Râșnov, precum și cea adresată studenților Universității Transilvania. Deputatul Roxana Mînzatu a fost cea care a deschis fiecare discuție cu prezentarea celor mai importante puncte ale Programului, cele pe care era posibil ca și cei care citiseră legea să le fi omis. Cea mai așteptată, probabil, secțiune era aceea a întrebărilor adresate de către participanți.
Principalele întrebări și așteptări se referă la modul de efectuare a plății ajutorului nerambursabil în cazul aprobării proiectului dar și cu privire la grila de evaluare a planurilor de afaceri. La întâlniri a participat ca studiu practic de caz și Luminița Vlaicu, o tânără care a prezentat mica ei afacere deschisă cu ajutorul fondurilor europene în domeniul comerțului și consilierii pentru instalații de energie regenerabilă. În plus, Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, care va face evaluarea planurilor de afaceri și monitorizarea afacerilor finanțate prin Start Up Nation, a fost reprezentat de directorul Florin Luca
„Ca deputat am dorit să explic și să susțin public în fața brașovenilor această politică publică de încurajare a antreprenoriatului, cuprinsă în programul de gvernare al PSD. Am discutat cu peste 250 de brașoveni care au venit la aceste întâlniri. La mulți am sesizat acele caracteristici care arată că un om are stofă de antreprenor: disponibilitatea la mai multă muncă, asumarea riscurilor și a responsabilității, creativitate și cunoașterea nevoilor pieței și ale potențialilor clienți. Scopul acestei campanii a fost atins, brașovenii care vor să lanseze o afacere folosindu-se de un ajutor din partea statului de maxim 44.000 de euro pe care nu trebuie să îl returneze, sunt mai informați. Cred că în acest fel sunt șanse ca din zona noastră să fie finanțate mai multe noi afaceri, îmi doresc ca Brașovul să ocupe un loc fruntaș la finalul evaluării și derulării programului”, a declarat deputatul Roxana Mînzatu.
Sesiunea oficială de depunere a planurilor de afaceri pentru solicitarea finanțării va începe la 15 iunie și se va încheia la 14 iulie. Ordinea în care vor fi selectate planurile de afaceri depuse se va stabili în funcție de o grilă de punctare cunoscută de public. Bugetul pentru anul 2017 este de peste 1,7 miliarde lei, acesta putând finanța cu maximum 44 000 euro circa 10 000 de noi afaceri în România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.