Întrevedere la nivel înalt. Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu Donald Trump
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, în această seară, de la ora 21.00, ora României, la Washington, cu omologul său american, Donald Trump. Cei doi şefi de stat vor avea atât convorbiri tete-a-tete, cât și oficiale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
„Sunt fericit să pot împărtăși povestea noastră de succes președintelui Trump, vineri, când vom avea convorbiri la Casa Albă. Întâlnirea noastră va fi importantă nu numai la nivel politic, ci va avea un impact pozitiv major asupra publicului român de acasă, asupra comunității românești din SUA, asupra comunităților de afaceri din țările noastre și asupra tuturor celor care au depus eforturi pentru a face relația noastră mai solidă”, a declarat Klaus Iohannis.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali vor discuta despre perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, în contextul în care în 2017 se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia.
Cu acest prilej, Klaus Iohannis va reconfirma „angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.